Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noi dezvăluiri din centrul groazei din Vâlcea: bolnavii ar fi abuzați sexual de către angajați. Reacția directoarei

Noi informaţii şocante au apărut în cazul tinerei de 33 de ani din centrul de îngrijiri din Vâlcea care ar fi fost ţinută nemâncată şi cu piciorul rupt, timp de patru luni de zile. Potrivit unei persoane care a fost concediată recent de la centru, angajaţii ar abuza şi sexual bolnavii. 

de Redactia Observator

la 06.12.2021 , 13:43

O astfel de înregistrare i-ar fi fost arătată şi directoarei centrului, susţine fostul angajat. Aceasta însă spune că nu ar fi primit o astfel de sesizare. Mai mult, DGASPC Vâlcea consideră că femeia a fost îngrijită corespunzător. Procurorii vâlceni au deschis dosar penal şi fac cercetări, între altele, pentru abuz în serviciu şi supunere la rele tratamente în cazul tinerei cu handicap grav.

Jana Diaconu, director centru: Nu se intervine chirurgical. Am discutat cu medicii de acolo, cum s-a hotărât de altfel şi în septembrie.  

Reporter: De ce sunt concediaţi o parte din angajaţi? 

Vezi și

Jana Diaconu, director centru: Suntem într-un proces de restructurare. Care sunt acuzațiile grave? Le ascult.

Pe acelaşi subiect

Reporter: De abuzuri sexuale între angajați și pacienți. 

Jana Diaconu: La direcţie nu am primit nicio sesizare.

BărbatV-am pus şi înregistrarea dumneavoastră personal.  

Jana Diaconu: De câte ori am fost sesizată şi am fost trimisă în acest sens. Dacă au greşit s-au luat măsurile adminsitrative impuse de lege. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Noi dezvăluiri din centrul groazei din Vâlcea: bolnavii ar fi abuzați sexual de către angajați. Reacția directoarei