Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi DEZVĂLUIRI în cazul româncei care şi-a vândut fetiţa în Italia, pentru 20000 euro: Femeia nu vrea să păstreze copilul, pentru că tatăl este un refugiat din Mali (VIDEO)

Noi informaţii apar în cazul româncei de 25 de ani care şi-a vândut fetiţa nou-născută în Italia, în schimbul sumei de 20.000 de euro, unei italience care a simulat o sarcină în faţa familiei şi prietenilor.

de Redactia Observator

la 29.04.2017 , 20:48

Noi informaţii apar în cazul româncei de 25 de ani care şi-a vândut fetiţa nou-născută în Italia, în schimbul sumei de 20.000 de euro, unei italience care a simulat o sarcină în faţa familiei şi prietenilor.

Potrivit autorităţilor, Nicoleta Tănase, o româncă de 25 de ani, a declarat că nu vrea să păstreze copilul, întrucât provine dintr-o scurtă relaţie cu un refugiat din Mali.

Articolul continuă după reclamă

Şeful poliţiei din Latina a povestit presei locale că acest caz a fost semnalat după ce două femei au întrebat o funcţionară cum să înregistreze un bebeluş născut în localitatea Latina, situată în apropiere de metropola Roma.

Pe acelaşi subiect

Însă, cele două femei nu s-au prezentat la programare şi funcţionara a decis să contacteze autorităţile din Italia.

Autorităţile au reuşit să ajungă astfel la Francesca Zorzo, de 35 de ani, care a recunoscut imediat că a cumpărat un copil nou-născut al unei românce după ce a pierdut două sarcini, iar partenerul ei de viaţă a ajuns în spatele gratiilor.

De asemenea, italianca a povestit că a simulat o sarcină în faţa rudelor şi prietenilor, dar a decis să renunţe la copil după ce a descoperit că e metis, susţinând că nu ştia cum să explice familiei culoarea bebeluşului.

Şeful poliţiei a menţionat, de asemenea, că, la scurt timp după naştere, mama naturală a copilului ar fi dus fetiţa la un spital, unde a lăsat-o în grija medicilor, după care s-a răzgândit şi a cerut să-i fie încredinţată copila. Ulterior, la spital s-a prezentat şi cetăţeanul de origine marocană Joussef Berrazzuk, de 48 de ani, care ar fi susţinut că este tatăl copilului.

Copilul le-a fost încredinţat şi, cel mai probabil, a fost vândut femeii din Italia, care însă după trei zile aceasta s-a răzgândit şi a înapoiat copilul.

În momentul demarării anchetei, poliţiştii nu au găsit copilul la mama lui naturală, ci în casa unui refugiat din Mali, care se pare că este tatăl biologic al acesteia.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cele două femei şi bărbatul marocan, implicaţi în acest caz, au fost arestaţi de poliţia din Latina.

Bebeluşul a fost lăsat de autorităţi la măicuţe, dar ar putea să ajungă în grija tatălui biologic.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Noi DEZVĂLUIRI în cazul româncei care şi-a vândut fetiţa în Italia, pentru 20000 euro: Femeia nu vrea să păstreze copilul, pentru că tatăl este un refugiat din Mali (VIDEO)