Video Noi informații-cheie în cazul exploziei din Rahova. Anchetatorii refac minut cu minut filmul evenimentului
Apar noi informaţii cheie în ancheta exploziei din Rahova. Înainte de acumularea de gaze, în bloc a fost oprit curentul electric. Mirosul persistent de gaz şi fum a început să se simtă miercuri seară, după ce energia electrică a fost repornită. Ancheta trebuie să lămurească şi rolul jucat de firma chemată să facă revizia de gaze, cu o zi înainte de deflagraţie.
Se ia în calcul o nouă ipoteză, cea potrivit căreia explozia să fi avut loc din cauza unei fisuri la țeava de gaze de la sistemul de termoficare. Anchetatorii au ridicat țeava de gaze, dar și mai multe cabluri de energie electrică, iar toate acestea au fost luate de specialiștii din cadrul INSEMEX, care le vor analiza și vor stabili cu exactitate dacă este vorba sau nu despre o fisură la țeava de gaze, toate acestea în contextul în care locatarii spun că joi ar fi avut loc în bloc o pană de curent. Până atunci, anchetatorii ridică în continuare probe de la fața locului.
Astăzi, pompierii vor aduce o autospecială, cu ajutorul căreia criminaliștii vor putea scana de la înălțime etajele afectate de explozie, cu ajutorul unor aparate speciale. Accesul în scara unde a avut loc deflagrația este în continuare interzis din cauza riscului de prăbușire. Tocmai de aceea, anchetatorii recurg la aceste mijloace.
"Până acum, procurorii exclud ipoteza unei mâini criminale, pentru că, din indiciile pe care le au până în acest moment, nu există elemente din care să rezulte că a fost folosit material exploziv. Și, în al doilea rând, în posesia anchetatorilor a ajuns și acel contract încheiat de Asociația de Proprietari cu acea companie recomandată de Distrigaz pentru deschiderea gazului în bloc, în condiții de siguranță. În paralel, aici, la Parchetul Curții de Apel București, sunt audieri; sunt chemați locatarii din bloc pentru a da declarații. Sunt foarte importante toate aceste mărturii ale oamenilor, dar și probele ridicate de procurori de la fața locului. Și vă amintesc că, în acest caz, este deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, având ca urmare un dezastru", a transmis Denisa Dicu, reporter Observator.
Anchetatorii încearcă să refacă minut cu minut evenimentele care au dus la explozia blocului din Rahova. Din primele informaţii, acumularea de gaze a fost precedată de o pană de curent, miercuri seara. Alimentarea cu energie s-ar fi făcut cu supra-sarcină. În imobil a început să miroasă a fum, apoi a gaz.
"Ar fi fost atât de puternic gazul pe scară, încât la parter au deschis uşile ca să poată să aerisească blocul", a declarat un locatar.
Joi dimineaţa, oamenii au sunat la Distrigaz şi la 112. Mai întâi au intervenit cei de la Distrigaz, urmaţi de pompieri.
Două robinete au fost atunci închise şi sigilate, cel de la bloc şi cel al ţevii care lega imobilul de conducta principală. În aceeaşi zi, administratora blocului a contactat firma Amproperty Construct, specializată în reviziile instalaţilor de gaz. Angajaţii de aici trebuiau să remedieze problema şi să notifice Distrigaz că se poate porni gazul în siguranţă.
"Nu au umblat la instalaţia de gaz. Neavând un contract cu doamna, n-am încheiat niciun contract. Noi doar am făcut o constatare, fără niciun contract în spate", a spus o reprezentantă a firmei de gaze.
Declaraţiile iniţiale ale reprezentanţilor firmei sunt contrazise. Contractul a existat şi a fost semnat de ambele părţi. Neînţelegerile au apărut când angajaţii firmei şi locatarii nu s-au pus de acord cu plata.
"Seara, la cinci după-masă când au venit au rupt sigiliul. A dat drumul la gaz. Zice: vă costă 1.500 de lei să vă las gazul până mâine şi mâine să facem un contract, vă costă 500 de lei de apartament. Dacă au văzut că nu vrem să plătitm, s-a dus, a închis gazul, sigiliul a rămas rupt şi a plecat", a spus Ionuţ Găinaru, locatar.
Sigiliul va fi analizat de anchetatori, iar probele ADN vor stabili cine a umblat la robinet. Şi dacă acest lucru a provocat explozia de vineri dimineaţa. Un lucru este însă cert. ANAF a trecut firma în inactivitate fiscală încă din august, pentru că nu activa la sediul declarat. Orice lucrare după această dată este ilegală.
În paralel sunt căutate defecte ale instalaţiei de gaz.
"Specialiştii INSEMEX, în prezenţa criminaliştilor, au scos din pământ, astăzi, ţeava de gaze care lega blocul din Rahova de conducta principală. O vor verifica centimetru cu centimetru pentru a stabili dacă existau fisuri", a transmis Bogdan Dinu, reporter Observator.
Din acest motiv, locatarii de pe străzile din apropiere vor rămâne fără alimentare cu gaz pe termen nedefinit. Primele expertize au arătat că structura de rezistenţă a blocului a fost grav afectată. Iar soluţia propusă este demolarea. Cel mai probabil, un excavator de mare tonaj cu un braţ lung de 28 de metri va dărâma bucată cu bucată aripa avariată a blocului, începând cu etajele superioare.
Trei persoane au murit în explozia de vineri. Printre ele şi o tânără însărcinată de 24 de ani, care se pregătea de nuntă. Familia o va înmormânta în rochie de mireasă. Mama tinerei spune că fiica sa a trimis un mesaj prevestitor unui vecin: "Miroase foarte tare a gaz în bloc. Şi nu ştiu cum o fi până mâine dimineaţă. Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc", a spus mama tinerei.
Tragedia din Rahova a stârnit o serie de teorii ale conspiraţiei, în mediul online, în care se vorbeşte că o bombă şi nu acumularea de gaze ar fi distrus imobilul.
Procurorii spun însă că nu există niciun indiciu în acest sens. Iar SRI precizează că astfel de mesaje fac parte dintr-o campanie de dezinformare coordonată.
"Devine și mai evidentă necesitatea actualizării cadrului normativ, inclusiv cel penal, în materia dezinformării, astfel încât acesta să permită combaterea eficientă a propagării unor campanii menite să slăbească încrederea populației în instituțiile statului", a transmis instituţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰