Noi reguli de acces în Parlament. Cel puţin 50% dintre angajaţi vor intra în telemuncă
Noi reguli de acces în Parlament: vizitatorii şi reprezentanţii presei vor putea intra doar pe baza certificatului verde. Totodată 50% dintre angajaţi vor intra în telemuncă.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, mai multe măsuri pentru prevenirea şi limitarea expunerii la îmbolnăvirea cu coronavirus, precum organizarea muncii la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite acest lucru, dar şi accesul invitaţilor, al turiştilor şi al reprezentanţilor mass-media numai cu dovada vaccinării, a unui test negativ sau cu dovada trecerii prin boală. Toate aceste măsuri vor fi aplicate pe perioada stării de alertă.
Potrivit hotărârii, se dispune organizarea muncii la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite. În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea muncii de la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, programul de lucru va fi organizat astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, scrie news.ro.
Acces doar pe baza certificatului verde
Accesul invitaţilor în incinta Camerei Deputaţilor este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV- 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau cu rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 80-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul", se arată în memorandumul aprobat de Biroul Permanent. Aceleaşi reguli se vor aplica şi pentru turiştii care doresc să viziteze Camera Deputaţilor.
De asemenea, reprezentanţii mass-media acreditaţi la Camera Deputaţilor vor putea intra în Camera Deputaţilor doar cu dovada vaccinării împotriva virusului. Va fi permis accesul şi celor care au un rezultat RT-PCR negativ sau rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid, respectiv celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu coronavirus.
Atestarea vaccinării, testării, sau vindecării de infecţie se realizează prin intermediul certificatelor digitale.
Centrul Internaţional de conferinţe va analiza, în plus, toate evenimentele cu contract comercial, sau evenimente cu titlu gratuit, aprobate de BP, programate a se desfăşura în următoarele 30 de zile pentru a identifica tipul de eveniment (cu caracter diplomatic, parlamentar, târguri, competiţii sportive) şi pentru cele care pot fi organizate în continuare va fi necesară aprobare de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, solicitare care revine în sarcina organizatorilor, cu respectarea prevederilor legale", se mai arată în documentul Biroului Permanent.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰