Observator » Evenimente » Răsturnare de situație pentru românii care și-au închis balconul. Ministrul Dezvoltării promite schimbări

Video Răsturnare de situație pentru românii care și-au închis balconul. Ministrul Dezvoltării promite schimbări

Editor Iulia Pop | Timp citire: 2 minute
Publicat la 04.11.2026, 14:42 | Modificat la 04.11.2026, 14:42

Legea care urma să dubleze impozitul pentru apartamentele cu balcoane închise fără autorizaţie, ar putea deveni istorie. O spune chiar Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica. Oficialul promite că va schimba regulile, cu condiţia ca proprietarii să intre în legalitate.

Ar putea fi o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care au fost construite în diferite perioade. Autoritățile au acum la dispoziție aproximativ 10 luni ca să găsească aceste soluții. Ministerul Dezvoltării spune că vrea să elimine această suprataxare și să găsească soluție pentru ca proprietarii să-și poată pune toate actele în regulă, fără amenzi și fără costuri birocratice care nu sunt deloc mici, de altfel.

Asta după ce Codul Urbanismului prevede această majorare de 100% pentru apartamentele care au balcoane închise şi aceste închidere au fost făcute fără autorizație de construire. Oficialul spune acum că va analiza toate problemele, toate nemulțumirile venite din țară și că le va trimite Parlamentului ca propuneri de modificare a legii.

Unii proprietari nici nu ştiu dacă trebuie să intre în legalitate

Pe de altă parte problema este că în foarte multe cazuri proprietarii nici nu știu măcar dacă trebuie să intre în legalitate, dacă aceste soluții li se aplică. Sunt oameni care și-au închis balconul acum 10, 15, chiar 20 de ani sau poate le-au cumpărat așa. Și mai sunt o categorie, vorbim de cei care s-au trezit cu balconul închis în urma lucrărilor de anvelopare.

Articolul continuă după reclamă

Sunt foarte multe situații diferite pentru care trebuie găsit un numitor comun. La Timișoara, de exemplu, Federația Asociațiilor de Locatari spune că acest Cod al Urbanismului este efectiv o nenorocire și chiar și acum, și dacă ar vrea să intre în legalitate, acești proprietari nu ar putea știi ce înseamnă legalitatea pentru ei. Pe de altă parte, Primăria Timișoara îi liniștește pe cetățeni și susține că nu a introdus această suprataxare pentru balcoanele închise și nici nu are de gând să o facă, până când nu apare o decizie finală la nivel central.

Iulia Pop

Reporter senior la Observator Antena 1, care acoperă partea de Vest a țării. Are peste 20 de ani de experienţă în jurnalism. ➜

Like