Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O nouă dependenţă de care suferă şi vedetele, inclusă oficial pe lista bolilor

Dependenţa de sex a fost inclusă oficial în lista tulburărilor mintale, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. O controversă care împarte lumea în două. Unii specialişti consideră că nu este o afecţiune ce poate fi asociată cu bolile care conduc la moarte.

de Redactia Observator

la 11.07.2018 , 22:56

Dependenţa de sex a fost inclusă oficial în lista tulburărilor mintale, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. O controversă care împarte lumea în două. Unii specialişti consideră că nu este o afecţiune ce poate fi asociată cu bolile care conduc la moarte. În timp ce alţii spun că boala este la fel de gravă şi chiar că statul ar trebui să le asigure tratament gratuit celor afectaţi de un apetit sexual prea mare.

Dependeţa de sex sau boala secolului 21 afectează 5% din populaţia lumii, conform unor studii locale şi regionale. 

OMS explica faptul ca aceasta dependenta nu se rezumă numarul mare de parteneri pe care o persoana ii poate avea, sau despre cat de activa este viata lor intima, ci la faptul ca toate actiunile unei persoane se concentreaza in jurul acestui subiect. 

Vezi și

CONSTANTIN CORNEA - psihiatru

Cum ne dăm seama de asta? Pur şi simplu gândindu-ne sau pur şi simplu uitându-ne la ceilalţi. La job şi la faptul că nu mai reuşesc să îmi fac treaba aşa cum ar trebui, fiind marcat de nevoile acestea, în viaţa de cuplu atunci când partenerul sau partenera este pur şi simplu pus la colţ de nevoile noastre.

Însă, până să ceară ajutor, oamenii trebuie să treacă prin testul conştientizării. Puţini români văd o problemă în excesul de amor. 

Statisticile o contrazic. Un studiu efectuat pe mai bine de 200 de oameni arată că acest comportament sexual necontrolat are efecte grave. 17% dintre "pacienţi" au rămas fără job, 39% s-au despărţit de partener, iar 28% au contractat o boală cu transmitere sexuală. 

Specialiştii chiar sugerează măsuri importante. 

În acest caz, statul ar trebui să le ofere sprijin persoanelor afectate , avand in vedere faptul ca multi dintre pacienti nu si-ar putea permite din punct de vedere financiar un tratament complex . 

O singură şedinţă de terapie costă între 100 şi 300 de lei. 

CONSTANTIN CORNEA - psihiatru

Putem vorbi de o şedinţă, putem vorbi de două sau putem vorbi de un întreg proces ce poate dura luni de zile.

În lume, subiectul a luat amploare de zeci de ani. Vedete precum Michael Douglas, Charlie Sheen sau chiar Kim Kardashian şi soţul său au recunoscut că au această dependenţă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » O nouă dependenţă de care suferă şi vedetele, inclusă oficial pe lista bolilor