"Nu pot să cred aşa ceva!" Trupurile neînsufleţite ale victimelor incendiului de la Ferma Dacilor au fost ridicate de rude
Incendiu la Ferma Dacilor. Trupurile neînsufleţite ale celor 7 victime au fost ridicate de rude de la Serviciul de Medicină Legală. Şeful ISU Prahova a cerut eliberarea din funcţie pentru "a nu exista suspiciuni" în ceea ce priveşte ancheta aflată în derulare. Miercuri seară, şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova a fost schimbat din funcţie, iar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că a sesizat procurori.
Trupurile neînsufleţite ale celor şapte victime găsite carbonizate în urma incendiului care a mistuit Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani au fost ridicate de către rude de la Serviciul de Medicină Legală (SML) Prahova.
Rudele celor decedaţi au ridicat trupurile victimelor în cursul zilei de miercuri şi în prima parte a zilei de joi, au declarat surse oficiale pentru Agerpres.
Cele şapte victime carbonizate, care au fost găsite de pompieri în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor, au fost identificate pe baza probelor ADN. Potrivit acestora, anchetatorii au recoltat probe ADN pe care le-au comparat cu mostre luate de la rudele victimelor.
Lista victimelor: Ene Petru, Ene Luca, Dinicu Victor, Lucian Ene, Gavrilă Anca, Marinescu Adrian, Băiceanu Vlad.
- Primul mesaj apărut pe pagina de Facebook a Fermei Dacilor, după tragedie: "Cum îşi poate imagina cineva că un...
- Incendiu la Ferma Dacilor. Șeful ISU Prahova și-a dat demisia "pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce privește...
- Cad primele capete după tragedia de la Ferma Dacilor. Şeful Inspecției de Prevenire al ISU Prahova a fost schimbat...
- Ferma Dacilor, controlată de toţi, amendată de nimeni. ISU mânca gratis, iar poliţiştii aveau reducere la cazare
- Cine sunt victimele incendiului de la Ferma Dacilor: Trei sportivi de la Steaua, o handbalistă şi un fiu de...
- "Tată, ai fost eroul meu, Petru, te iubesc nespus de mult, Luca, o parte din mine a murit odată cu tine". Mesajul...
- Cauza incendiului de la Ferma Dacilor. Patronul Cornel Dinicu ar fi furat curent, potrivit unor surse judiciare
- Ea este Anca, tânăra de 20 de ani care a murit în incendiul de la Ferma Dacilor. Părinţii nu ştiau că fata,...
Cine sunt victimele incendiului de la Ferma Dacilor
Printre cei decedaţi la Ferma Dacilor se află Dinicu Victor (11 ani), unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii, Băiceanu Vlad (21 ani), fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei şi prietenul său Adrian Marinescu (21 de ani), finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, Petru Ene (11 ani) şi Luca Ene (16 ani), dar şi Anca Gavrilă (20 de ani) o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi prietenul acesteia. În continuare este căutată o a opta persoană dispărută.
Pe Facebook Vlad Băiceanu este amintit ca victimă a incendiului alături de prietenul său Adrian Marinescu: "Cu profunda tristețe va anunțăm că cine dorește sa își ia rămas bun de la Adi Marinescu și Vlad Baiceanu, o poate face mâine începând cu ora 15:00 până vineri seara la capela cimitirului Bellu" este mesajul postat alături de o ultimă fotografie cu cei doi tineri. "Nu pot să cred aşa ceva! Sincere condoleanţe! Dumnezeu să aibă grijă de ei!", sunt reacţiile prietenilor şi colegilor.
În paralel, sunt în derulare audieri la sediul Poliţiei Mizil. În cauză sunt efectuate cercetări in rem (pe faptă - n.r.) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, şi ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰