Exclusiv Primăria de comună care ar fi propulsat oameni fără pregătire în funcții cheie. Printre ei, fosta chelneriță de la Apele Române
Nu te pricepi la nimic, dar vrei o funcţie bună la stat? Reporterii Observator au descoperit ce intrare ascunsă există la o primărie de comună devenită rampă de lansare spre funcţii publice înalte. Mecanismul e simplu. Cât sunt blocate angajările la stat, am găsit trei funcţionari care s-au angajat acolo ca să poată fi transferaţi sau detaşaţi pe locul vizat din administraţie. Printre ei, şi fosta chelneriţă transferată la Apele Române, care şi-a dat demisia după o investigaţie Recorder.
- Ancheta a scos la iveală că o chelneriţă ajunsă în funcţie importantă, la Apele Române, nu este singura care a profitat de condiţiile de la Primăria Vatra Moldoviţei.
- Primarul din Vatra Moldoviţei a interzis accesul jurnaliştilor în sediul Primăriei.
Primăria Vatra Moldoviţei. Aici funcţionează legea tăcerii printre angajaţi. De aici a fost detaşată la Apele Române şi fosta chelneriţă care nu ştia să facă diferenţa dintre malul stâng şi malul drept.
Simona Iancu, fostă angajată la Apele Române: Am început de jos, ca ospătar, patru ani, iar apoi ca şi manager am fost ridicată în funcţie.
Reporter: Cât aţi stat? Aţi stat o zi acolo?
Simona Iancu, fostă angajată la Apele Române: Cam vreo trei zile.
Trei zile în Primărie au propulsat-o pe Simona Iancu prin transfer către o funcţie mai înaltă. Cazul ei nu este unic, semn că la Vatra Moldoviţei e pepinieră de experţi.
Primăria Vatra Moldoviţei a fost o rampă de lansare şi pentru un alt funcţionar public. Vorbim de această dată despre şeful OPC Suceava.
Tudor Titianu. Fost consilier judeţean, ales în septembrie. Am încercat să-l întrebăm de ce şi-a dat demisia la nici două luni de la primirea mandatului, ca să se angajeze la Starea Civilă din comuna Vatra Moldoviţa.
De la Primărie, Titianu a ajuns rapid în fruntea OPC Suceava, autoritatea care controlează tot ce înseamnă piaţa de consum.
Reporter: Ne spuneţi şi nouă cum aţi ajuns şef la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava?
Tudor Titianu, director ANPC Suceava: Nu am declaraţii de dat.
Reporter: De unde aţi ştiut că există un post la Primăria Vatra Moldoviţei?
Tudor Titianu, director ANPC Suceava: Online, m-am informat online.
Reporter: Domnul primar a spus că nu a pus decât pe avizier.
Primarul din Vatra Moldoviţei a interzis accesul jurnaliştilor în sediul Primăriei
Tot prin Primăria Vatra Moldoviţei a trecut şi un pensionar de 69 de ani, detaşat apoi la Sistemul de Gospodărire a Apelor din Botoşani, scrie reporteris.ro. Fiul lui e director general adjunct la Apele Române.
Zile întregi am încercat să elucidăm misterul de la Primăria Vatra Moldoviţei şi să obţinem un punct de vedere de la edil. Ne-am lovit de un refuz ferm.
Brusc, nimeni nu mai are voie în Primărie.
Prefectul a început brusc controale la Primăria Vatra Moldoviţei. Simona Iancu şi-a dat demisia din Primărie, deci detaşarea ei la Apele Române a încetat. Problema însă rămâne.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰