Video O fată de 13 ani a ajuns la spital, după un avort spontan. Iubitul ei de 19 ani a fost arestat
O adolescentă de 13 ani din Iași a ajuns la spital după ce a suferit complicaţii în urma unui avort spontan. Fata reuşise să-şi ascundă sarcina şi nu a cerut ajutor nici atunci când a pierdut-o. Iubitul ei, un băiat de 19 ani a fost arestat preventiv de autorităţi.
Starea fetei este una bună după ce a primit îngrijiri medicale, apoi a fost externată. Ea se află într-un centru de plasament al Direcției Generale pentru Protecția Copilului Iași şi pentru că se afla instituționalizată de ceva timp, era deja în grijă statului.
Fata ar fi plecată din centru în urmă cu câteva luni, fără să aibă permisiunea celor de acolo. Cel mai probabil, după toate cele întâmplate, ea va intra într-un program de consiliere.
Se pare că cei doi aveau o relație, erau iubiți și chiar ar fi locuit împreună. Iar totul a ieșit la iveală după ce minora a ajuns la spital, acolo unde medicii și-au dat seama că pierduse o sarcină și au anunțat autoritățile.
Polițiștii au intrat pe fir, fac cercetări în continuare, a fost deschis un dosar penal în acest caz. Iar tânărul în vârstă de 19 ani a ajuns în spatele gratilor pentru 30 de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰