Observator » Evenimente » O femeie de 58 de ani, rănită după ce i-a căzut o țiglă în cap în centrul Sibiului

O femeie de 58 de ani, rănită după ce i-a căzut o țiglă în cap în centrul Sibiului

centrul Sibiului O femeie, rănită după ce i-a căzut o țiglă în cap în centrul Sibiului - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 05.03.2025, 18:52 | Modificat la 05.03.2025, 18:55

O femeie de 58 de ani a fost rănită, miercuri seara, după ce o țiglă a căzut de pe o clădire din centrul Sibiului și a lovit-o în cap.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit pe strada Nicolae Bălcescu, în centrul Sibiului, pentru o femeie rănită de o țiglă care a căzut de pe un imobil.

I-a căzut o ţiglă în cap

La sosirea echipajului, femeia de 58 de ani era conștientă și cooperantă.

Articolul continuă după reclamă

Aceasta a suferit un traumatism facial cu edem periorbital și a fost transportată la UPU Sibiu în stare stabilă.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care sibianca a fost rănită de o țiglă desprinsă de pe acoperișul unui imobil.

În februarie 2009, o femeie de 39 de ani din Sibiu a murit, tot în centrul Sibiului, după ce un ornament în forma unui leu s-a desprins de pe o clădire veche de zeci de ani, situată pe strada Cetăţii.