Antena Meniu Search
x

Video "O fost un om deosebit!" Nostalgie în cătunele din Apuseni, după moartea lui Adi de la Brad. Ce spun sătenii despre Guru

Adi de la Brad, celebrul "Guru din Apuseni", a murit în această dimineaţă la spital, la scurt timp după eliberarea din închisoare. În urmă cu două zile, bărbatul a ajuns în stare gravă la terapie intensivă, iar medicii i-au descoperit mai multe afecţiuni care i-au adus sfârşitul. Adrian Ardelean Fărcaş se afla sub control judiciar, după ce la finalul lunii mai fusese reținut pentru viol şi abuz asupra membrilor comunităţii "Copiii Soarelui", pe care o conducea.

de Redactia Observator

la 08.07.2022, 19:27

Vezi și

Acum o lună, în momentul eliberării, Adrian Ardelean Fărcaş se considera un om puternic. În urmă cu două zile însă, bărbatul de 59 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva şi a fost internat direct în secţia de terapie intensivă.

Emil Stoica, manager Spitalul județean de Urgenţă Deva: L-au trimis cei de la Brad cu o insuficienţă respiratorie acută, suspect de sindrom coronarian acut. Mai avea o anemie severă şi o hemoragie digestivă superioară. Seara a făcut un edem pulomnar, în urma căruia a fost intubat.

Starea lui s-a degradat rapid. Medicii au încercat să-l stabilizeze, dar în zadar. Inima celui cunoscut drept Guru din Apuseni a încetat să mai bată. 

Sătenii nu vor ca membrii comunităţii "Copiii Soarelui" să plece din sătucul răsfirat pe văile şi culmile din Apuseni. Pe toţi i-a întristat vestea că bărbatul nu mai este.

Pe acelaşi subiect

Localnică: Cu noi s-o comportat ca şi când a fost un copil de-al nostru.

Localnică: Ne-o ajutat aici şi ne-o respectat totdeauna şi noi n-avem nimica de rău să spunem de el. 

Localnică: Am fi vrut să mai trăim cu el în sat ani şi ani de zile. O fost un om deosebit. 

Adi de la Brad, celebrul "Guru din Apuseni", avea 8 copii cu 8 femei

În urma lui au rămas 8 copii cu 8 femei diferite şi mai multe acuzaţii de viol, şantaj, hărţuire sexuală şi interzicerea accesului la educaţie. Avea însă planuri mari, voia 500 de copii pentru a da naştere unei noi specii umane. Motiv pentru care pe unii dintre micuţii născuţi în comunitate îi trecea pe numele său.

Membru Copiii Soarelui: Înainte de a merge la spital pentru a naşte, partenera mea, mama copilului mi-a spus foarte ferm: Mişu, trecem copilul pe numele lui Adi. Mi-a fost greu, dar n-am avut ce să fac.

Membru Copiii Soarelui: A fost mereu un om controversat, provocator ca atitudine, cu oamenii care erau acolo. Fetele erau rase în cap. Asta mi s-a părut un pic ciudat. Erau mai multe femei care erau în comunitate acolo şi care aveau copii cu el. 

Primele percheziţii în comunitatea condusă de Adi de la Brad au fost la finalul lunii mai

Asistenţii sociali au ratat atunci ocazia de a prelua copiii crescuţi în vârful muntelui, departe de şcoală, şi le-au lăsat pe mame să dispară cu ei. Abia trei zile mai târziu, după ce cazul a fost intens mediatizat, Direcţia pentru Protecţia Copilului a încercat să aplice legea. 

După încă o lună, Fărcaş Ardelean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. A stat închis doar o săptămână, după ce s-a plâns judecătorilor de condiţiile din detenţie. Liderul comunităţii "Copiii Soarelui" a fost atunci eliberat şi pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » "O fost un om deosebit!" Nostalgie în cătunele din Apuseni, după moartea lui Adi de la Brad. Ce spun sătenii despre Guru