Video Autorităţile locale, acuzate că ştiau ce se întâmplă cu ''Copiii Soarelui''. Asistenţii sociali s-ar fi hotărât să acţioneze abia când presa a mediatizat cazul
Autorităţile locale ar fi ştiut ce se întâmpla cu ''Copiii Soarelui'', spune avocatul lui Adi de la Brad. Iar surse Observator susţin că la percheziţiile din comunitate reprezentanţii statului s-au bâlbîit şi le-au lăsat pe mame să dispară cu copiii. S-ar fi hotărât să acţioneze abia când presa a mediatizat cazul.
Primele percheziţii în comunitatea condusă de Adi de la Brad au fost în urmă cu şase zile. Surse Observator spun că asistenţii sociali au ratat atunci ocazia de a prelua copiii crescuţi în sălbăticie, departe de şcoală. Şi abia trei zile mai târziu, după ce cazul a fost intens mediatizat, Direcţia pentru Protecţia Copilului a încercat să aplice legea.
Reprezentanţii statului s-au bâlbîit la percheziţii şi le-au lăsat pe mame să dispară cu copiii
Localnicii spun că au numărat 15 maşini de poliţie în momentul în care au venit după Farcaş Ardelean. Mai mult decât atât, anchetatorii au cerut ajutorul oamenilor ca să le pună la dispoziţie tractoare ca să ajungă la acel centru de meditaţie, pentru că drumul este inaccesibil inclusiv pentru vehiculele de teren.
Avocatul autoproclamatului lider spiritual susţine că reprezentanţii de la Protecţia Copilului monitorizau de 14 ani copiii din comunitate, dar nu li s ar fi părut nimic suspect.
- Cei 23 de minori din secta ''Copiii Soarelui'' au dispărut cu mamele lor. Adi de la Brad voia 500 de copii ca să...
- Mărturii terifiante din interiorul sectei "Copiii Soarelui", condusă de guru Adi de la Brad. Femeile, obligate să...
- A fost arestat Adi de la Brad, gurul sectei "Copiii Soarelui". O adeptă, presată să se culce cu el "pentru a se...
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
Aurel Moldovan, avocat guru: Din 2008 si pana în prezent au fost de nenumărate ori reprezentanţii Dgaspc si au avut liste cu toţi copiii care sunt în zonă şi au considerat că nu sunt probleme.
Geanina Ianc, DGASPC: Copiii dormeau în aceleași dormitoare cu părinții, în paturi supraetajate, fără saltele. De lemn paturile. Prânzul era luat la comun în asa zisa sală de mese, stăteau pe saltele și mâncau pe genunchi.
Apărătorul susţine că şi alţi oficiali ar fi ştiut ce se întâmplă în comunitate.
Aurel Moldovan, avocat guru: Dacă se întampla ceva din 2008 până acum, autoritățile chiar nu ştiau nimic, adică primarul se duce la petrecere acolo şi întreţine relaţii sexuale cu cine îşi doreşte şi nimeni nu ştie nimic. Bineînțeles că s-a întâmplat asta.
Reporter: Care primar?
Aurel Moldovan, avocat guru: Din Brad, care. Să nu mă facă să vorbesc lucruri.
Florin Cazacu, primar Brad: Nici vorbă. O singură dată acum foarte mulți ani, peste 15 ani, a fost organizat un eveniment porți deschise, Ziua Scorpionului și am fost să văd. Deci sigur nu e vorba de primarul de la Brad, sigur 100 la sută.
Oficialii recunosc că au pierdut pe drum 23 de copii şi mamele lor.
Geanina Ianc, DGASPC: Pe drum am întâlnit o masiă în care erau două persoane de sex masculin în față, iar în spate am zărit două mame cu mai mulți copii. Am considerat că sunt din cadrul asociației. Drumul fiind îngust am încetinit. Ne-am dat jos, am încercat să oprim cealaltă mașină, nu s-a putut.
Aurel Moldovan, avocat guru: Au plecat cu părinții acolo unde au considerat părinții pentru că s-au simțit agresați, molestati, le-au speriat copiii.
Guru Adi de la Brad susţine prin vocea apărătorului său că totul e o înscenare.
Aurel Moldovan, avocat guru: Vă întrebați că poate au fost manipulate să spună ceva împotriva acestei persoane sau a acestei comunități tocmai pentru a-l deposeda de cele 50 de hectare de teren pe care le are.
Aproximativ 60 de persoane din comunitatea Copiii Soarelui erau înregistrate la primăria din comuna Ribiţa: bărbaţi, femei şi copii.
Călin Marian, prefect Hunedoara: Trăiau la comun, erau persoane din mai multe zone ale ţării. Veneau, își declarau terenurile pentru a și lua subvențiile, cultivau teren, creşteau animale. Se spunea că prestează şi online anumite servicii, sunt oameni cu mulţi cu studii superioare.
Aurel Moldovan, avocat guru: Nimeni nu a trăit constrâns, forţat, ameninţat, ca să eliminăm ipoteza infracţiunii de şantaj. Nicio femeie nu a fost violată, dacă a întreţinut relaţii sexuale, a fost deliberat, cu propria ei voinţă şi conştiinţă, dacă a rămas însărcinată, a fost voinţa ei.
Mâine, Protecţia Copilului va cere ordonanţă preşedinţială şi mandate, pentru a lua mamele şi copiii care locuiau la Dumbrava de Sus, sub protecţia statului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰