Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O lună de la INFERN! Firul evenimentelor din clubul Colectiv

30 octombrie, o zi banală, o zi fără nicio însemnătate pentru România! Totul s-a schimbat într-o seară de vineri. Un incendiu a pornit brusc într-un club din Capitală. A luat 26 de vieţi în doar câteva secunde. Bilanţul actual, 60 de morţi

de Redactia Observator

la 27.11.2015 , 22:13

30 octombrie, o zi banală, o zi fără nicio însemnătate pentru România! Totul s-a schimbat într-o seară de vineri. Un incendiu a pornit brusc într-un club din Capitală. A luat 26 de vieţi în doar câteva secunde. Bilanţul actual, 60 de morţi

Două minute. De atât a fost nevoie pentru ca un concert aşteptat să se transforme într-o tragedie naţională. În două minute, 26 de tineri s-au transformat în amintire. Şi câţiva, în eroi. Nimeni nu ştie cum unii dintre ei au reuşit să iasă şi să scoată zeci de răniţi pe o uşă de doi metri înălţime şi doar unul lăţime.

Anchetatorii au audiat zeci de supravieţuitori. Au vizionat imaginile suprinse de camerele de supraveghere.

Articolul continuă după reclamă

Ce a reieşit în anchetă?

400 de suflete s-au adunat, în seara de 30 octombrie, în club Colectiv pentru a-i auzi pe cei de la “Goodbye to Gravity”. Trupa îşi lansa cel de-al doilea album.

Organizatorii anunțau un spectacol inedit, un show de lumini, efecte pirotehnice, decoruri special create și alte surprize. Printre cei care veniseră la concert se aflau numeroși artiști, fotografi, jurnaliști, arhitecți, studenți, dar și cetățeni străini și câțiva minori.

Ora 21:00 Începe concertul. Timp de o și jumătate, formația „Goodbye to Gravity” a interpretat cele nouă piese de pe noul album, dar și altele mai vechi.

Ora 22:30  O altă piesă din concert se lansează cu efectele pirotehnice. Artificiile din clubul Colectiv au fost instalate de doi pirotehniști autorizați angajați ai firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Viorel Zaharia și Marian Moise.

Show-ul pirotehnic era asigurat de Marian Moise care se afla în club. Artificiile se pare că nu au fost puse la distanța corespunzătoare față de stâlpul capitonat cu burete.

Erau numai 3 metri între scenă și stâlp, iar jerbă de scântei, aruncată cu forță de la două artificii, ajunge la unul dintre stâlpii schelei tehnice, care deservea scena, și el ia foc.

Scânteile rezultate de la acest stâlp sunt orientate direct către alt stâlp de susținere al imobilului, aflat pe partea stângă a scenei în imediata apropiere a ei. Stâlpii erau acoperiți cu un strat de burete (ușor inflamabil) pentru izolare fonică.

Andrei Găluț încercă să facă o glumă: „asta nu era prevăzut în program” și cere, pe un ton foarte calm, un extinctor pentru a stinge focul. Un bodyguard al clubului încearcă să stingă focul cu un extinctor.

Un grup de 50-70 de oameni au părăsit preventiv clubul. Panica încă nu s-a instalat!

Ora 22:32 Este înregistrat primul apel la 112. Focul se extinde rapid de la stâlpul de susținere la tavanul acoperit cu fâșii de lemn de brad și cu burete neignifug. Fâșiile de lemn incandescente din tavan se prăbușesc peste cei rămași înăuntru. Flacăra devine violentă și arde antifonajul poliuretanic de pe pereți, scena, decorul.

Schela cu echipament pirotehnic se prăbușește în flăcări și a prinde sub ea tinerii aflați lângă scenă. Încăperea se umple cu fum dens înecăcios. Distracția devine un coșmar, apar urlete și panică. Clubul se transformă într-o capcană mortală.

Mulțimea se calcă în picioare, îndreptându-se spre singura ieșire disponibilă, o ușă mică de 80 de centimetri lățime. O altă ieșire, blocată, cedează sub presiunea mulțimii speriate.

Apar primele victime arse, sufocate sau intoxicate cu gaze emanate (monoxid de carbon, cianuri). Bucureștenii care locuiesc în zona Pieței Bucur sunt primii care intervin pentru salvarea victimelor și cară apă din case. O parte dintre participanți, scăpați fără arsuri, se stropesc cu apă și încearcă să intre înapoi în club pentru a-și salva prietenii.

Ora 22:40 O mulțime agitată de oameni dezorientați și cu fețe îngrozite, mulți cu arsuri, ies din Clubul Colectiv, țipând după ajutor. Alți tineri mai puțin afectați, aleargă după taxiuri sau mașini.

Ora 22:42 Primele două ambulanțe și mașini de pompieri ajung la clubul Colectiv. Incendiul este stins repede, însă pompierii găsesc înăuntru mai multe trupuri carbonizate. Personalul medical din ambulanțe și cel de garda de la Maternitatea Bucur, aflată la câțiva metri de clubul Colectiv, acordă primul ajutor persoanelor grav afectate și celor aflați în stop cardiorespirator, victimele fiind resuscitate în stradă.

Cei arși, mulți fără haine, unora le curgea pielea și carnea, blochează ambulanțele, implorând să intre mai mulți într-o salvare. Câțiva tineri cu arsuri foarte grave decedează pe caldarâm, în ciuda eforturilor echipajelor de resuscitare. În următoarele minute, ajung la locul incendiului peste 20 de ambulanțe.

Victimele incendiului sunt transportate într-o primă fază la Spitalul Universitar.

Ora 23:15 Apar primele știri pe televiziuni despre incidentul de la clubul Colectiv! Se vorbește inițial despre o explozie cu mai mulți răniți și morți, ulterior apar informații mai precise: este vorba despre un incendiu violent. Sosesc părinții, rudele și prietenii la locul incendiului care vor să afle informații despre victime.

Ora 23:30 Poliția izolează un perimetru de câteva străzi în jurul clădirii clubului. Străzile sunt pline de mașini de intervenție, pompieri și ambulanțe.

Ora 23:55 Raed Arafat face o scurtă declarație de presă: un incendiu cu mai mulți răniți și 18 morți.

Ora 00:08 Ministrul de interne Gabriel Oprea anunță că numărul de decese a ajuns la 25. Este pus la dispoziția rudelor persoanelor aflate în club un număr de telefon pentru a primi informații.

Ora 00:50 Apar la fața locului patru dube ale Institutului de Medicină Legală pentru a prelua cadavrele întinse pe paleţii de lemn din fața clubului.

Ora 1:00 Ultimii răniți sunt transportați de ambulanțe sau de mașinile prietenelor către spitale Floreasca, Universitar și Spitalul de Arși. În total, peste 500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Sănătății — echipaje medicale, pompieri, jandarmi și polițiști — au intervenit pentru salvarea răniților și stingerea incendiului.

Martorii incendiului povestesc ce au văzut când participanții de la concert a năvălit afară: "film de groază", "oameni care umblau ca în filmele cu zombi", "oameni arși, fără păr pe cap".

Ora 2:00 Ministrul de interne Gabriel Oprea comunică un nou raport despre incendiu: 27 de morți și 140 de răniți.

Ora 3:00 Zona incidentului se eliberează de curioși, rămân câțiva polițiști care păzesc intrarea în club, pentru a nu fi distruse probele care vor face obiectul anchetei.

Bilanţul tragediei a ajuns la 60 de morţi! DUMNEZEU SĂ ÎI ODIHNEASCĂ!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » O lună de la INFERN! Firul evenimentelor din clubul Colectiv