Mama care s-a răsturnat cu maşina, împreună cu cei 3 copii, în Bistriţa-Năsăud, a murit. Tânăra mai avea acasă 6 copii
Femeia care s-a răsturnat cu maşina la Pârva, în Bistriţa-Năsăud, împreună cu cei trei copii, a murit. Fiul ei de 13 ani este transportat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureş.
Actualizare 8:56 - Femeia care s-a răsturnat cu maşina la Pârva, în Bistriţa-Năsăud, împreună cu cei trei copii, a murit. Fiul ei de 13 ani este transportat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureş.
Din păcate, deși a fost resuscitată inițial, tânăra de 37 de ani a reintrat în stop cardiorespirator. În ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul acesteia nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare astfel ca i-a fost declarat decesul.
În autoturismul implicat în accident se aflau în total cinci persoane, celelalte trei (bărbați cu vârste cuprinse în cca 18 și 20 de ani) se aflau în afară autoturismului, conștienți, cooperanți, fără leziuni care sa le pună viața în pericol. Au refuzat transportul la spital.
Femeia de 37 de ani avea 9 copii, cel mai mic are doar 2 săptămâni.
Ştirea iniţială:
O mamă cu trei copii şi încă o persoană s-au răsturnat, în această dimineaţă, în localitatea bistriţeană Parva. Trei dintre victime au ieşit fără probleme din maşina răsturnată. Mama este încă resuscitată, iar pentru băiatul de 13 ani a fost trimis un elicopter.
Accident teribil, în această dimineaţă, în jurul orei 6.00, pe DJ 172 B, în localitatea Parva din Bistriţa-Năsăud. Un băiat de 13 ani şi o tânără de 37 de ani sunt grav răniţi, după ce maşina în care se aflau, împreună cu alte trei persoane, s-a răsturnat.
Imaginile de la accidentul din Parva sunt teribile.
Echipajele medicale care au ajuns la faţa locului au găsit cele două victime pe bancheta din spate, inconştiente, blocate în maşină.
În urma manevrelor de resuscitare, băiatul de 13 ani a răspuns bine şi a fost stabilizat, în timp ce femeia nu răspunde deocamdată, fiind în continuare resuscitată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰