Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O șoferiță din Vrancea a rămas încarcerată după ce s-a răsturnat cu mașina. Fiul de 3 ani a suferit răni ușoare

O șoferiță a rămas încarcerată după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat și a ajuns cu mașina pe sensul opus de mers, pe Drumul Național 2 European 85, în localitatea Pufești. În autovehicul se afla și băiețelul de 3 ani al femeii, care a scăpat cu răni ușoare. Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30.

de Redactia Observator

la 15.05.2022 , 12:54

Accidentul s-a produs chiar în fața casei unui polițist local, care a intervenit, alături de un elev la Școala de agenți de Poliție Câmpina, pentru a acorda ajutor victimelor. Cei doi au reușit să-l liniștească pe fiul femeii încarcerate, în timp ce echipajele de salvatori au reușit să o scoată din autoturismul care risca să ia foc. 

Cei doi au fost preluați de ambulabță, ambii suferind răni ușoare. 

Ce spune IPJ Vrancea 

Vezi și

"Scaunul auto pentru copii și centura de Siguranță salvează vieți! Mulți soferi consideră centura de siguranță incomodă sau chiar inutilă. Din păcate, aceștia consideră că stilul lor de a conduce este foarte bun, iar accidentele rutiere îi vor ocoli, așa că aleg adesea să poarte centura de siguranță doar atunci când trec pe lângă echipajele de poliție rutieră.

Indiferent cât de bine conduce o persoană, pot să apară situații neprevăzute, precum neacordarea de prioritate a unui vehicul, iar centura de siguranță poate salva vieți în cazul unui impact major!

Portul centurii de siguranță este o obligație, dar și un drept:dreptul la viață! Știm cât de greu este să convingi un copil mic să accepte să stea în scaunul auto. Însă nu trebuie să existe loc de negociere", a transmis IPJ Vrancea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » O șoferiță din Vrancea a rămas încarcerată după ce s-a răsturnat cu mașina. Fiul de 3 ani a suferit răni ușoare