Oamenii ţipă îngroziţi în avionul întors pe Otopeni, înecaţi de fumul din interior (video)
Oamenii ţipă îngroziţi în avionul întors pe Otopeni, înecaţi de fumul din interior. Imaginile filmate în interiorul aeronavei sunt teribile, pasagerii fiind pur şi simplu disperaţi de spaimă.
Oamenii ţipă îngroziţi în avionul întors pe Otopeni, înecaţi de fumul din interior. Imaginile filmate în interiorul aeronavei sunt teribile, pasagerii fiind pur şi simplu disperaţi de spaimă.
Actualizare 17:40 - Compania aduce precizări despre evenimentul în care a fost implicată aeronava.
“Acest zbor din București către Londra Stansted (21 ianuarie) a fost întârziat din cauza unei probleme tehnice minore la aeronavă. Pentru a minimiza întârzierea, clienții s-au îmbarcat într-o aeronavă înlocuitoare căreia i s-a efectuat un tratament de degivrare înainte de a decola către Londra. La scurt timp după decolare, ca măsură de precauție, aeronava a revenit pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce membrii echipajului au raportat un fum neidentificat în cabină (despre care noi credem că a fost cauzat de ingerarea fluidului de degivrare în sistemul de climatizare). Membrii echipajului au notificat controlorii de trafic aerian, iar aeronava a aterizat în condiții normale la București, și în prezent este inspectată de tehnicienii Ryanair. Pasagerii au primit vouchere pentru gustări și băuturi răcoritoare și urmează să se îmbarce într-o aeronavă înlocuitoare care va decola către Londra Stansted mai târziu în cursul zilei de astăzi. Ryanair le prezintă scuze sincere clienților afectați de această întârziere.”
"Aterizează mă!", ţipă oamenii când interiorul aeronavei începe să se umple cu fum. Pe feţele lor se citeşte spaima şi unii dintre ei sun auziţi pe cele câteva secunde de filmare spunând: "Murim aici!"
Un avion cu 169 de oameni la bord a fost întors din zbor pe Otopeni, din cauza degajărilor de fum din interior. Aeronava decolase cu întârziere de la Bucureşti spre Londra.
O aeronava Ryan Air s-a reîntors pe aeroport din cauza unor degajari de fum în interior, marţi la prânz. Avionul decolase de pe Otopeni cu destinaţia Londra, cu o întârziere semnificativă, de aproape 4 ore. Cursa trebuia să plece la ora 6:57 şi a decolat la 10:40.
Avionul în cauză a fost timp de câteva zeci de zile la Romaero pentru mentenanță iar aseară a fost mutat de la aeroportul Băneasa la Otopeni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰