Schimbări la Observator, de la 1 martie. Concept nou în jurnalul de ştiri de la 12.00 la 14.00
De la 1 martie, Observatorul Antenei 1 aduce un nou concept de jurnal de știri în România, în care informațiile de actualitate se vor combina cu materiale din zona de infotainment.
![De luni până vineri, de la 12.00 la 14.00, Valentin Butnaru, Olivia Păunescu și Andreea Țopan vor face echipă în acest nou proiect De la 1 martie, Observatorul Antenei 1 aduce un nou concept de jurnal de știri în România](https://img.observatornews.ro/0/2019/2/20/285332/155066426220b53af9.webp?w=430&f=2&v=2)
De la 1 martie, Observatorul Antenei 1 aduce un nou concept de jurnal de știri în România, în care informațiile de actualitate se vor combina cu materiale din zona de infotainment.
De luni până vineri de la 12.00 la 14.00, Valentin Butnaru, Olivia Păunescu și Andreea Țopan vor face echipă în acest nou proiect.
În prima oră a jurnalului, Valentin Butnaru și Olivia Păunescu le vor aduce telespectatorilor informații din zona de sănătate, lifestyle, cooking, beauty sau timp liber și vor avea constant invitat în platou câte un specialist din diverse domenii, care să dezvolte subiectele abordate în ziua respectivă.
- Mircea Ivan se alătură familiei Observator, în jurnalul dimineţii. "Noua echipă este genială!"
- EXCLUSIV. Povestea sfâșietoare a lui Lucian, un "decrețel" abandonat la naștere și adoptat de o familie de...
- Observator News, lider între aplicaţiile de ştiri din România în ianuarie 2025
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
Format nou la Observator, de la 1 martie
”Sunt foarte entuziasmat înaintea acestei provocări! Vorbim despre un format nou, pentru Observator, dar și pentru audiovizualul de la noi din țară. Îmi place că pot combina experiența de aproape zece ani de știri, cu cea de la The Wall-Marele Zid, și că le pot aduce telespectatorilor informații de actualitate, de utilitate, ambalate într-o nouă formulă.
Mă bucur să le am alături pe Olivia, o prezență mereu fresh, plină de viață și foarte bine informată legat de tot ceea ce înseamnă zona de lifestyle și pe Andreea, un jurnalist cu experiență, cu zeci de reportaje și campanii în portofoliu”, a declarat Valentin Butnaru.
O nouă abordare a informaţiilor
“Mă bucur să fac parte dintr-un proiect în care pot combina partea de news cu zona de lifestyle, un domeniu care mie îmi place foarte mult, iar o altă veste bună este că venim cu o nouă abordare a informațiilor, mai prietenoasă și mai apropiată de telespectatori”, a adăugat Olivia Păunescu.
Andreea Țopan le va aduce telespectatorilor știrile de actualitate ale zilei, materiale cu și despre cele mai importante evenimente.
"Noul proiect este o provocare pentru mine şi cred că va fi şi pentru telespectatori, pentru că programul are un format diferit de jurnalele de ştiri cu care suntem obişnuiţi. Vom dezbate cele mai importante subiecte ale zilei, dar ne vom şi amuza, un lucru pe care rigoarea buletinului clasic de ştiri nu ţi-l permite. V-am convins că va fi interesant?", a completat Andreea Ţopan.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰