Video Olcit, vedeta zilei la o paradă din Craiova. Evenimentul a recreat cele mai importante momente din povestea "bijuteriei" anilor '90
Sunt 40 de ani de când la Craiova se producea primul vehicul sub supravegherea și îndrumarea statului francez. OLTCIT - citroenul oltenesc a născut pasiuni puternice încă de la început. Și chiar dacă producția s-a oprit în anii '90, mașina reușește și astăzi să facă valuri printre pasionații de vehicule retro. Un eveniment organizat în orașul de baștină al vehicului intrat in istorie a recreat momente importante din povestea Oltcit
Pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, vedeta zilei este Oltcit, micul bolid al anilor '80. Cele mai frumoase și bine întreținute mașini din toată țara sunt aliniate în piață, sub ochii încântați ai vizitatorilor. Evenimentul, unul special pentru cei care iubesc marca, a început însă din locul de unde s-au scris primele file ale istoriei Oltcit
La 40 de ani de când pe porți ieșea prima mașină produsă la Craiova, cei care iubesc Oltcitul s-au întors la bază, pentru a depana cele mai frumoase amintiri din istoria mărcii
Parada a ajuns mai apoi în parcul Nicolae Romanescu, acolo unde cei din fan club au recreat prima reclamă făcută pentru Oltcit. Daniel Oprea se declară îndrăgostit fără leac de mașina sa. Este norocos sa conducă mașina cu numărul 127 care a ieșit de pe bandă și cel mai bătrân vehicul care încă circulă pe șosele
Se mândrește cu mașina sa întocmai ca un părinte cu reușitele copilului. A câștigat și premiul întâi la secțiunea eleganță într-o competiție pentru mașini retro și îi e dragă ca ochii din cap.
- "Casa fluturilor", un tărâm desprins din povești. Sute de exemplare din peste 15 specii tropicale, prezentate...
- Expoziţie cu zâmbete la Deva: "Umorul, din păcate, e din ce în ce mai mult cenzurat în zilele noastre"
- Regal de mașini retro la Arad. Cea mai veche "bijuterie" care a putut fi aqdmirată este un Bentley din 1925
Oltcit-ul a ajuns şi în SUA
Și mai de departe a venit să admire mașinile Darie Manea. E singurul posesor de Oltcit din America și nu ar renunța la mașina lui pentru nimic în lume.
În jur de 100 de mașini mai sunt înmatriculate în România și circulă încă pe străzi, ne spun reprezentanții clubului. Dintre acestea, unele au și certificat de vehicul istoric.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰