Video Operațiunea Jupiter. Percheziții masive în Dâmbovița, cu zeci de comisari ai Gărzii de Mediu și sute de polițiști și jandarmi
Peste 70 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în localităţi din judeţul Dâmboviţa. la persoane suspectate de arderi ilegale de deşeuri, braconaj piscicol, furt de lemne din pădure, deţinerea ilegală a unor arme supuse autorizării, deţinerea si comercializarea de ţigări de contrabandă, folosirea copiilor pentru cerşit, peste 50 de persoane urmând să fie duse la audieri.
Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, 73 de percheziţii în judeţul Dâmboviţa, în oraşul Găeşti şi comunele Mătăsaru, Crângurile, Ludeşti, Cobia, Corbii Mari şi Potlogi, în cadrul acţiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi IGPR.
"Activităţile sunt desfăşurate în mai multe dosare penale instrumentate la nivelul Poliţiei Oraşului Găeşti, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, pentru comiterea unor arderi ilegale de deşeuri rezultate din dezmembrări de autovehicule, braconaj piscicol prin utilizarea în apă a unor surse de energie electrică, sustrageri de material lemnos din fondul forestier, deţinerea ilegală a unor arme supuse autorizării, deţinerea si comercializarea unor bunuri (ţigarete) care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi determinarea la apelarea în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, prin folosirea unor minori", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.
Pentru audieri şi dispunerea măsurilor procesuale prevăzute de lege, vor fi conduse la sediul poliţiei Poliţiei Oraşului Găeşti peste 50 de persoane. În sprijinul poliţiştilor sunt angrenaţi luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, jandarmi de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, comisari de la Garda Naţională de Mediu şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice. De asemenea, operaţiunea beneficiază de suport din partea Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI, fiind supravegheată cu un elicopter.
Operațiunea Jupiter: 261 de percheziţii în toată ţara
- Accidentul în care un Lamborghini a fost făcut "sandviș" pe o stradă din Cluj, înscenat. Trei bărbaţi ar fi...
- Zeci de români implicați într-o rețea internațională de trafic de droguri. Nelu Pavel, audiat de DIICOT, spune...
- Mita de la Spitalul Rădăuţi: 6 angajaţi, reţinuţi. Fostul manager ar fi primit 12.000 de euro pentru 2 posturi...
IGPR anunţă că marţi se desfăşoară 261 de percheziţii în toată ţara în cadrul operaţiunii Jupiter.
"În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 22 octombrie a.c. se efectuează 261 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale", transmite IGPR. Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de investigarea criminalităţii economice (delapidare, contrabandă, evaziune fiscală, înşelăciune), investigaţii criminale (tâlhărie calificată, furt calificat) şi arme, explozivi şi substanţe periculoase (nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept, infracţiuni la regimul deşeurilor). Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.
Persoanele depistate vor fi duse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. "Activităţile de astăzi se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliţiei Române, pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel", precizează IGPR.
Garda de Mediu: Cine arde deșeuri, face pușcărie
"Cine arde deşeuri face puşcărie!", avertizează Garda de Mediu, într-o postare pe Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰