Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Orașul care a dat României cele 7 "minuni" devine stațiune turistică. Nu mai vrea să fie cunoscut ca "locul în care s-a răsturnat căruța cu proști"

De la oraşul "unde s-a răsturnat căruţa cu proşti" sau cunoscut pentru ororile comise de Gheoghe Dincă, Caracalul devine staţiune turistică de interes local. Astfel, localnicii şi autorităţile speră să aducă o imagine nouă oraşului, iar turiştii să nu mai fie atraşi doar cu cele şapte minuni despre care încă se face haz. În ultima şedinţă de Guvern din acest an au fost desemnate în total 35 de noi staţiuni turistice la noi în ţară.

de Diana Speretoiu

la 29.12.2022 , 19:42

A fost concurenţă, dar până la urmă, printre cele 35 de comune şi oraşe din ţară care au intrat pe listă, s-a strecurat şi Caracalul la categoria staţiuni de interes local. Oraşul vrea să şteargă astfel reputaţia îndoielnică pe care a câştigat-o prin cele şapte minuni de care se tot face haz.

"Cea mai tare minune: zice-se, că la Caracal s-a răsturnat carul cu proşti", râde un bărbat. S-a întâmplat în 1848, când revoluţionarii au ajuns la Romanaţi. Printre ei, şi nişte oameni simpli. "În mulţimea de căruţe care s-au răsturnat, a fost şi o căruţă cu prostime, cu proşti", povesteşte Ion Doldurea, primarul din Caracal.

După acest moment, minunile s-au ţinut lanţ. Şi au creat o faimă nedorită aşezării. "S-a furat poarta de la Poliţie, a luat foc foişorul de la pompieri. (n.r. Macaraua uitată) nu există, e făcută de cei din Bucureşti", spune Ion Doldurea, primarul din Caracal.

Vezi și

Caracal, staţiune turistică de interes local

Pe acelaşi subiect

"Minunile Caracalului sunt de mult, dar în afara de astea, Caracalul este un oraş vechi. Un oraş de nobili", mărturiseşte o femeie. Asta va trebui să fie de-acum în prim-plan, o dată cu noul statut. "Trebuie să se facă dovada faptului că în zona respectivă există resurse naturale sau monumente, mănăstiri, trasee turistice, activităţi de agrement", a declarat Constantin Cadariu, ministrul Turismului.

"Dincolo de legendele urbane care încă stârnesc hohote de râs, autorităţile din Caracal vor să scoată de-acum înainte în evidenţă minunile mai puţin cunoscute din oraş", arată Diana Speretoiu, reporter Observator. "Avem foarte multe case de patrimoniu, avem clădiri deosebite, care sunt făcute în secolele XIX şi XX. Avem Casa Memorială Iancu Jianu", adaugă Ion Doldurea, primarul din Caracal.

Mândria oraşului e parcul Constantin Poroineanu, al treilea ca mărime din Europa. "Avem aici lacul şi insula ... Avem o panoramă a personalităţilor romanaţene şi o panoramă cu casele vechi din Caracal", mai spune Ion Doldurea, primarul din Caracal. Teatrul din oraş, proiectat de un austriac, are şi el o istorie bogată. "A debutat în anul 1896, după planurile arhitecturale ale arhitectului Franz Bileck, fiind construit prin contribuţia personală a locuitorilor", povesteşte Marina Samiee, viceprimarul din Caracal.

Dacă mai avea măcar 70 de locuri de cazare în plus, Caracalul avea toate şansele să devină staţiune de interes naţional. În prezent, România are atestate 54 de staţiuni turistice de interes naţional şi 147 de interes local. Dincolo de turişti, noul statut va ajuta localităţile să obţină fonduri europene pentru dezvoltare.  

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Orașul care a dat României cele 7 "minuni" devine stațiune turistică. Nu mai vrea să fie cunoscut ca "locul în care s-a răsturnat căruța cu proști"