Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pacient infectat cu coronavirus externat la cerere, reinternat în stare critică după o săptămână, anunţă Arafat

Un pacient care s-a externat la cerere, în urmă cu o săptămână, pentru că avea simptome ușoare, acum este aproape comatos, cu oxigenare 70% și nu poate să respire singur. Cazul nu este singular, a anunţat Raed Arafat.

de Cristian Ionescu

la 13.07.2020 , 19:13

Raed Arafat a cerut reguli clare pentru infectaţii cu coronavirus care stau acasă - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta
  • Raed Arafat a cerut reguli clare pentru orice pacient infectat care stă acasă
  • Şeful DSU spune că unii pacienţi revin în stare gravă, în spital

Șeful DSU a precizat că pacientul a cerut să plece acasă, cu simptome minore, însă după o săptămână a fost reinternat în stare gravă şi se află la Terapie Intensivă.

"Ultimul caz, acum 30-40 de minute, mesaj de la ora 15:45. COVID pozitiv, externat la cerere de la „Colentina”, cu simptome minore, la data de 6, acum este cu oxigenare 70%, cu dispnee, cu Glasgow coma score 8, adică aproape comatos și s-a trimis de la Terapie Intensivă ca să poată să-l asiste și să vedem dacă reușește să-l scoată sau nu", a spus Raed Arafat, în faţa Comisiei Juridice a Senatului.

Un alt pacient externat la cerere a fost găsit în stop cardiac.

Articolul continuă după reclamă

"Pe altul, acum o zi sau două, tot același serviciu l-a găsit acasă în stop cardiac. Echipele se expun resuscitând acești pacienți care refuză internarea cu simptomele ușoare și merg acasă, se agravează, nu sunt monitorizați adecvat, nu spun medicilor care este starea lor și că că starea lor se agravează, se țin până în ultimul moment, după care familia lor dă telefon la 112 să spună că bolnavul este agravat. Asta este o situația reală cu care ne confruntăm", a spus Arafat.

Şeful DSU a cerut reguli foarte clare pentru oricine doreşte să stea acasă şi este infectat cu coronavirus.

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » Pacient infectat cu coronavirus externat la cerere, reinternat în stare critică după o săptămână, anunţă Arafat