Pacientul cu covid-19 fugit din spital la Iași a fost prins după 3 ore (Video)
Pacientul infectat cu coronavirus care a fugit de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a fost prins pe raza comunei Ciurea, la câțiva kilometri distanță de Iași, după trei ore.
- pacientul fugar a fost căutat trei ore de polițiști
- a fost prins în localitatea Ciurea
Bărbatul a fost identificat de Polițiști și a așteptat pe stradă sosirea unei echipe de la spital, pentru a-l prelua în condiții de siguranță. El spune că a mers pe jos în tot acest timp, dar nu se știe momentan cu câte persoane a intrat în contact.
De asemenea, bărbatul spune că era internat de două luni în spital, însă reprezentanții spitalului precizează că pacientul a fost internat pe 29 martie.
"Cum să-mi fie frică că duc boala acasă. Eu am două luni de zile de când stau în spital. În două luni de zile boala asta nu a trecut, domnule, sau cum? Asta-i la mintea cocoșului. Pe jos am ajuns. Pe picioarele mele", a spus pacientul fugar.
"Pacientul fugit din Spitalul de Boli Infecțioase a fost depistat pe raza comunei Ciurea, in jurul orei 19:10. Acesta se deplasa pe jos, declarand ca intentiona sa ajunga in comuna Scânteia, unde are domiciliul", informează autoritățile.
Bărbatul are și alte afecțiuni medicale. El a fost dus înapoi la spital.
Prefectul județului Iași a dispus IPJ o verificare a firmei de pază care isi desfășoară activitatea la Spitalul de Boli Infecțioase, pentru a se stabili daca aceasta si-a indeplinit corespunzator atributiile din planul de pază.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰