Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Val de pacienți Covid, în stare gravă, abătut asupra spitalului din Ploiești: "A fost o explozie de cazuri"

Imaginea dezastrului în acest moment vine de la Ploieşti. Aici, ambulanţele aduc tot mai mulţi pacienţi în stare gravă care au nevoie de oxigen. Şi cum nu mai există niciun loc la Terapie Intensivă, medicii au transformat Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului în Unitate de Primire COVID.

de Bogdan Ocnaru

la 13.10.2020 , 19:37

  • Spitalul din Ploiești nu poate utiliza Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă din lipsă de personal.
  • Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Ploiești a fost transformată în Unitate de Primire Covid.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Ploieşti s-a umplut în timpul nopţii de pacienţi în stare gravă, aduşi de ambulanţe. Li s-au adăugat bolnavii internaţi pe secţia COVID, care nu mai pot respira singuri. Medicii au fost nevoiţi să-i mute la Urgenţă, după ce buteliile de oxigen s-au terminat. 

Andrei Ilinca, director medical Spitalul de Urgenţă Ploieşti: A fost o explozie de cazuri. Am avut transferuri de la alte spitale, nu din judeţul nostru, fără niciun fel de acord, care practic ne-au luat prin surprindere. Majoritatea spitalelor se feresc să-i ţină, se feresc să-i trateze şi preferă expedierea lor la UPU.

Medicii încearcă să le găsească loc în altă parte. Cei de la Centru de Coordonare a Intervenţiei i-au pus pe lista de aşteptare. Până atunci, cei 20 de pacienţi sunt blocaţi la Urgenţe. 

Vezi și

Odette Pană, medic-şef UPU SMURD: Din cei 20, șase sunt și pacienţi critici care au nevoie de internare în Terapie Intensivă. Ne-au spus că este o situaţie gravă în toată ţara, ne-au notat că avem nevoie de transfer în alte judeţe. 

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul din Ploieşti a fost transformată parţial în secţie COVID. Este prima astfel de secţie transformată în acest fel din ţară. Conducerea a luat această măsură pentru că fizic, în spitalul mare, nu mai există loc pentru aceşti pacienţi.

În loc de paturi de Terapie Intensivă, bolnavii sunt ţinuţi pe tărgi.

Situaţia rămâne dramatică. Deja spitalul este plin, iar ambulanţele vin încontinuu. 

Andrei Ilinca, director medical Spitalul de Urgenţă Ploieşti: Noi nu avem puterea să restricţionăm aceste ambulanţe şi avem din ce în ce mai mulţi în stare foarte gravă aduşi de aceste ambulanţe. 

Culmea ironiei, în curtea spitalul există o unitate de terapie mobilă cu 12 paturi de Terapie Intensivă şi ventilatoare, dar nu este folosită din lipsă de medici. 

Gabriela Nahu, şef secţie ATI Spitalul Ploieşti: Am avea nevoie de cel puţin încă 20 de asistente ca să pot face ture de câte două asistente la șase ore pentru cei 12 pacienți internaţi în unitatea mobilă şi 4-5 medici. 

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situații de Urgență: Noi am mobilizat deja patru medici acolo, unitatea a mai fost folosită şi va trebui să revină la folosirea ei. 

Sebastian Toma, managerul spitalului: Avem şase medici specialişti primari pentru zona de COVID şi pentru zona de non-COVID. Ei asigură atât COVID-ul, cât şi non-COVID-ul împreună cu cei patru medici rezidenţi. Cu toate acestea, tot sunt puţini. În TIR trebuie să stai alături de bolnavi, să-i urmăreşti, să-i supraveghezi, în unitatea fixă trebuie să stai la fel.

Marţi, 13, a fost încă o zi neagră în calendarul COVID. În ultimele ore au fost înregistrate 3109 cazuri noi şi 68 de decese. Iar 651 de pacienţi sunt la ATI. Spitalele din întreaga ţară sunt sufocate. 

Bogdan Ocnaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Val de pacienți Covid, în stare gravă, abătut asupra spitalului din Ploiești: "A fost o explozie de cazuri"