Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pădurari la furat de lemne, printre zecile de hoţi prinşi în pădurile din Argeş

Poliţiştii din Argeş informează că, în cadrul unei operaţiuni pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, au fost depistate 25 de persoane, printre care şi doi angajaţi silvici.

de Cristian Ionescu

la 11.11.2019 , 17:44

Zeci de hoţi prinşi în pădurile din Argeş, printre care şi doi pădurari - Foto Profi Media - Imagine cu caracter ilustrativ

Poliţiştii din Argeş informează că, în cadrul unei operaţiuni pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, au fost depistate 25 de persoane cu vârste între 18 şi 76 de ani, care au tăiat sau transportat materiale lemnos pe drumurile publice cu autoutilitare sau atelaje fără documente de provenienţă.

Au fost aplicate 26 de amenzi în valoare de 52.805 lei şi a fost confiscat tot lemnul, care apoi a fost predat ocoalelor silvice competente.

Doi pădurari, printre hoţi

Articolul continuă după reclamă

În cadrul acţiunii, poliţiştii argeşeni precizează că, printre cei prinşi cu lemn furat se aflau şi doi angajaţi silvici, care făceau parte dintr-un grup de opt persoane, amendat de poliţişti, informează ziarulargesul.ro.

Unul dintre angajaţii silvici, Adrian O., de 21 de ani, din Corbi, conducea o autocamionetă Dacia încărcată cu lemn de răşinoase, pentru care nu a putut prezenta documente legale. Din verificări a rezultat că tânărul este angajat silvic şi că maşina avea inspecţia tehnică periodică expirată. Cel în cauză a fost amendat cu 3.305 lei, lemnele şi motofierăstrăul i-au fost confiscate, iar certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele camionetei i-au fost retrase.

Poliţiştii precizează că vor continua controalele.

Cristian Ionescu Like
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Evenimente » Pădurari la furat de lemne, printre zecile de hoţi prinşi în pădurile din Argeş