Antena Meniu Search
x

Ministrul Agriculturii spune că nu rămânem fără pâine pe masă, dar nu exclude să plătim mai mult pentru ea, de la toamnă

Prețul pâinii s-ar putea fi majorat în toamna acestui an, ca urmare a secetei suprapuse pe criza generată de noul coronavirus, însă ministrul Agriculturii susține că necesarul pentru consum al României va fi asigurat, chiar dacă producţia de cereale s-ar înjumătăţi.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 27.04.2020, 09:14

Prețul pâinii ar putea fi majorat, la toamnă
Prețul pâinii ar putea fi majorat, la toamnă - Gov.ro
  • Seceta și pandemia de coronavirus au îngenuncheat agricultura.
  • Ministrul Adrian Oros susține că necesarul pentru consum al României este asigurat.

"Este mult prea devreme să spunem dacă va creşte preţul pâinii, deoarece contează ceea ce se întâmplă în Europa şi la nivel mondial. În anii buni, când a plouat, producţia de grâu în România a fost de 7-8 chiar 9 milioane de tone de grâu, iar noi consumăm 2,5 milioane, maximum 3 milioane de tone. La porumb la fel, producţia a fost de 14-15 milioane de tone, iar consumul maxim este 7 milioane de tone. Şi dacă producţia s-ar înjumătăţi, necesarul pentru consum al României ar fi asigurat", a declarat ministrul Adrian Oros, la Digi24.

Ministrul a subliniat că prețul pâinii ar putea crește, în ciuda stocurilor suficiente, din cauza ”modalităţii în care este structurată agricultura şi industria alimentară românească”.

"Structura agriculturii româneşti şi a industriei alimentare este de aşa natură. Jocurile preţurilor, mai ales la cereale, le fac marii traderi şi marii fermieri, iar Guvernul României poate interveni doar prin Rezervele de Stat. De aceea am fost nevoiţi să oprim exporturile şi de a-i aduce la aceeaşi masă pe aceşti traderi, de a negocia cu ei, în aşa fel încât să rămână suficiente rezerve în România, să avem pâine şi cereale, iar preţurile să nu crească”, a spus ministrul Oros.

”Dacă am avea câteva zeci sau câteva sute de mii de ferme de familie în România nu am mai avea aceste probleme şi lucrurile le-am regla mult mai simplu şi asupra calităţii, şi asupra cantităţii şi asupra preţului. Încercăm să reparăm lucrurile, aşa cum le găsim încercăm să le dregem", a adăugat ministrul Agriculturii.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Ministrul Agriculturii spune că nu rămânem fără pâine pe masă, dar nu exclude să plătim mai mult pentru ea, de la toamnă