Video Pârtiile din România unde încă se schiază în condiţii perfecte: "Temperaturi ridicate, dar este plăcut". Preţul abonamentul pentru o zi pleacă de la 150 de lei
Au fost temperaturi de primăvară la munte, spre disperarea schiorilor, care au avut puţine pârtii la dispoziţie. Chiar şi pe cele care erau totuşi deschise, au schiat printre petice de noroi şi pete de soare. Au fost 14 grade Celsius nu departe de polul frigului. Călduţ şi în Maramureş, unde schiorii au ieşit dimineață, cu chef de distracție.
Pârtiile de la Cavnic sunt printre puţinele deschise în nordul ţării, aşa că turiştii au venit de la sute de kilometri distanţă ca să găsească zăpadă. Unii au dat, deja, startul vacanței de schi, care începe de mâine pentru elevii din județele Satu-Mare şi Bistrița.
Turist: Super, temperatura perfectă, pârtia numai bună de schiat. Profităm de vacanţa copiilor.
Turist: Suntem din Suceava, am bătut drum lung până aici, pentru că aici am mai găsit zăpadă, după cum spunea şi prognoza. Este plăcut, este plăcut. Temperaturi ridicate, dar este plăcut.
Printre părinţi s-au distrat şi copiii
- Sezonul de schi, aproape compromis. Zăpada s-a topit, hotelierii s-au trezit cu rezervările anulate. Ce pârtii din...
- "Mai mare decât Maramureşul. Să-i batem, în sfârşit, şi noi o dată la turism". Cum arată pârtia deschisă...
- Staţiunea din România în care turismul va exploda, după deschiderea primei pârtii de schi. Vis împlinit după...
Printre părinţi s-au distrat şi copiii. Elena are opt ani şi abia aştepta să prindă viteză pe pârtiile care sunt, însă, periculoase din loc în loc.
Fetiţă: Frumos. Trei ture. Mai am încă două şi mă întorc acasă.
Zăpada are peste 60 de centimetri pe pârtiile din Cavnic, staţiune unde pachetele turistice pentru un cuplu costă de la 900 de lei pe noapte în sus. Iar abonamentul pentru o zi de schi este 150 de lei de persoană.
Oana Poenar, administrator pârtie: Pârtiile se păstrează în condiţii foarte bune, chiar dacă afară vremea nu ajută foarte mult, însă de zilele viitoare se răceşte şi se va îmbunătăţi stratul de zăpadă.
Schiorii au alunecat pe pârtii printre pete de soare
La Harghita-Băi, schiorii au alunecat pe pârtii printre pete de soare, pe o temperatură de aprilie: 14 grade Celsius.
Turistă: Este o atmosferă foarte plăcută. venim aici de ani buni. ne place foarte mult şi vremea plăcută, numai bun pentru schi, deşi este cald pentru februarie.
Kristaly Peter, administrator: Mai avem zăpadă, se schiază în toate pârtiile. Ocupaţia în Harghita e undeva la 70% la ora actuală. Sperăm că săptămâna viitoare vremea intră în demersul normal de februarie.
Vremea de iarnă îşi face apariţia de marţi
Turistă: E foarte frumos, zăpada ne încântă pe toţi. Până aici, pe tot drumul n-am văzut deloc nici măcar o picătură de zăpadă şi am rămas cu inima la gât că-mi doream zăpadă şi uite că s-a împlinit.
Vremea de iarnă îşi face apariţia de marţi încolo, spun meterologii. Temperaturile vor scădea în toată ţara, iar la munte va ninge.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰