Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pasagerii din avionul groazei, de pe Otopeni, dezvăluie sentimentele trăite când aeronava s-a umplut de fum

Clipe de groază au fost trăite, astăzi, de aproape 170 de pasageri care au decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Londra. Aeronava lor a fost inundată în fum. Comandantul a anunţat situaţie de urgenţă la bord şi a survolat aproape o oră, pentru a consuma din combustil.

de Bianca Iacob

la 21.01.2020 , 19:59

Clipe de groază au fost trăite, astăzi, de aproape 170 de pasageri care au decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Londra. Aeronava lor a fost inundată în fum. Comandantul a anunţat situaţie de urgenţă la bord şi a survolat aproape o oră, pentru a consuma din combustil. Îngroziţi, pasagerii povestesc că au căzut măştile de oxigen şi mulţi s-au temut că vor muri.

"Opreşte! Mă, mă! Mă, murim aici, mă!", s-a auzit în avionul cu probleme.

"Avem fum în cabină, trebuie să întorcem în Bucureşti", a fost mesajul transmis de pilot către turnul de control.

Vezi și

Panica se instalează imediat după decolarea de pe Aeroportul Otopeni. 169 de pasageri trăiesc cu sufletul la gură o experienţa groaznică. Întreg avionul este învăluit în ceea ce pare un nor dens de fum: "Doamne, ce-i aici... Ăsta de ce continuă, măi, frate, de ce continuă?".

Speriaţi, unii pasageri îşi desfac centurile şi se ridică de pe scaune. Alţii încearcă să ceară explicaţii stewarzilor. 

Sunt scene ca într-un film de groază. Oamenii încep să caute măştile de oxigen. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Căpitanul aeronavei vine cu primele indicaţii: "Rămâneţi calmi, vă rog! Luaţi loc şi cuplaţi centura! Rămâneţi calmi, luaţi loc şi cuplaţi centura".

Pilotul a anunţat turnului de control situaţia de urgenţă la două minute de la decolare. 

După 10 minute, fumul nu mai iese din gurile de evacuare. Aeronava coboară de la 1600 de metri la aproape o mie şi continuă survolul, pentru a consuma combustibil. Pilotul decide ca la aterizare avionul să fie mai uşor.

"A intrat fum foarte dens în cabină! Şi ce intenţionaţi? Intenţionăm să ne întoarcem la sol. Toată lumea e în regulă, vrem să ne întoarcem la Otopeni. Veniţi pe 0-8? Da, da, venim pe 0-8", a fost discuţia dintre pilot şi turnul de control.

În întâmpinarea avionului, pe pistă sunt trimise mai multe ambulanţe şi maşini de pompieri. Din fericire, aeronava aterizează cu bine. 

Puţin după ora 12, aeronava a aterizat pe Otopeni. Aşa cum cere procedura, ambulanţele au fost la sol. Pasagerii au fost opriţi în Terminalul Plecări şi li s-a explicat ce au de făcut în continuare. Fie merg cu aeronava, fie pleacă acasă şi îşi vor primi banii pe bilet plus compensaţii: "Haideţi să ne înţelegem. Haideţi să găsim soluţii".

Speriaţi şi nervoşi, pasagerii se îndreaptă spre ghişeul companiei aeriane şi cer explicaţii. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Problemele cursei Ryanair au început de dimineaţă. Cursa Bucureşti-Londra era programată la ora 6 şi 40 de minute. După îmbarcare, pasagerii spun că au fost coborâţi şi urcaţi într-o altă aeronavă, iar cursa a fost reprogramată patru ore mai târziu.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La 10 şi 56 de minute avionul decolează. Discuţiile pilotului cu turnul de control aduc şi primele lămuriri în ceea ce priveşte o posibilă cauză a incidentului: "Au degivrat cum nu trebuie colegii de la sol şi a intrat fum foarte dens în cabină".

Substanţa de degivrare ar fi ajuns până la aparatele care încălzesc avionul. S-au supraîncălzit şi astfel a apărut aburul înnecăcios. 

Compania aeriană a declanşat o ancheta internă.

"Acest zbor a fost întârziat din cauza unei probleme tehnice minore a aeronavei. Ca măsură de precauţie, aeronava a revenit pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, după ce membrii echipajului au raportat un fum neidentificat în cabină, despre care noi credem că a fost cauzat de ingerarea fluidului de degivrare în sistemul de climatizare", a fost mesajul transmis de reprezentanţii Ryanair.

Autoritatea Aeronautică Română spune că nu va investiga acest incident, pentru că viaţa pasagerilor nu a fost pusă în pericol. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Pasagerii din avionul groazei, de pe Otopeni, dezvăluie sentimentele trăite când aeronava s-a umplut de fum