"Passaris de România" sau "Pisica", unul dintre cei mai temuţi infractori, a fost prins la Iaşi. Bărbatul, săltat de mascaţi de la păcănele (Video)
Constantin Cojocaru, unul dintre cei mai periculoşi infractori din România, a fost prins de poliţişti. Bărbatul era dat în urmarire internaţională după ce, anul trecut, ar fi jefuit o benzinărie din vestul Germaniei.
Constantin Cojocaru, unul dintre cei mai periculoşi infractori din România, a fost prins de poliţişti. Bărbatul era dat în urmarire internaţională după ce, anul trecut, ar fi jefuit o benzinărie din vestul Germaniei. Individul a mai comis furturi, tâlhării, un jaf armat şi este acuzat că a omorât un poliţist.
Ieri, Constantin Cojocaru, supranumit şi "Passaris al Romaniei", a fost săltat de mascaţi de la o sală de jocuri din Iaşi.
Suspectul a fost dus la Parchet pentru audieri, sub escorta mascaţilor şi, câteva ore mai târziu, procurorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore.
Vezi video aici
Astăzi, va ajunge în faţa judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă.
Zis si "Pisica", Constantin Cojocaru are un cazier impresionant. A comis zeci de furturi în Iaşi, numeroase tâlhării, dar şi un jaf armat în Timişoara. Iar ca să scape de oamenii legii, a trecut graniţa fraudulos în Serbia, unde ar fi continuat seria jafurilor.
Mai mult, individul este acuzat că ar fi ucis un poliţist aflat pe urmele lui. A fost întemniţat de două ori, însă de fiecare dată a reuşit să evadeze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰