Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patriarhul Daniel, mesaj de ultimă oră pentru referendumul familiei tradiţionale (Video)

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de susţinere a referendumului pentru familia tradiţională, la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia sărbătoririi Zămislirii Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

de Redactia Observator

la 23.09.2018 , 16:06

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de susţinere a referendumului pentru familia tradiţională Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de susţinere a referendumului pentru familia tradiţională - Hepta

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de susţinere a referendumului pentru familia tradiţională, la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia sărbătoririi Zămislirii Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

„Biserica atunci când afirmă, apără şi promovează familia binecuvântată bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, care poate da naştere la copii, Biserica de fapt aduce mulţumire, mărturisire şi slavă lui Dumnezeu Creatorul”, a spus duminică Patriarhul Daniel în contextul sărbătoririi Zămislirii Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

„Această zi de pomenire ne arată că Dumnezeu a creat familia încă de la crearea lumii când l-a făcut pe om bărbat şi femeie cu scopul de a contribui la înmulţirea şi continuitatea neamului omenesc”.

Articolul continuă după reclamă

„Când noi cinstim familia binecuvântată formată din bărbat şi femeie cu scopul de a da naştere copiilor dăm slavă lui Dumnezeu Creatorul Universului şi al neamului omenesc”.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Îndemnăm clerul şi credincioşii noştri că atunci când trebuie să afirme, să apere, să promoveze familia binecuvântată, care dă naştere copiilor, formată din bărbat şi femeie, trebuie să fim mărturisitori ai lui Dumnezeu Creatorul Cerului şi al pământului şi al familiei umane”.

„Din această perspectivă noi considerăm că aducem slavă lui Dumnezeu, aducem binefacere pentru Biserică şi popor şi păstrăm cu fidelitate darul sfânt al vieţii”, a explicat Preafericirea Sa în cuvântul rostit la finalul slujbei, potrivit basilica.ro.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.

Alături de Patriarhul României a slujit în Duminica a 18-a după Rusalii şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Referendumul pentru familie va fi organizat timp de 2 zile, respectiv 6 şi 7 octombrie.

Alegătorii vor trebui să spună dacă sunt de acord ca în Constituţie să scrie clar că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie şi nu între soţi, aşa cum este formularea în legea actuală. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Patriarhul Daniel, mesaj de ultimă oră pentru referendumul familiei tradiţionale (Video)