Patriarhul Ecumenic a ajuns în Capitală. Duminică va oficia slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a ajuns, vineri, la Bucureşti pentru a oficia slujba de sfinţire a picturii în mozaic bizantin a Catedralei Naţionale, împreună cu Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, scrie Agerpres.
Înaltul ierarh, însoţit de o delegaţie de 10 membri, a fost întâmpinat la scara avionului, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
O gardă de onoare constituită din militari ai Jandarmeriei Române a prezentat onorul.
"Venim cu inimile pline de bucurie şi cu dragostea Bisericii-Mamă din Constantinopol, pentru a participa la sărbătoarea a 140 de ani de la acordarea Tomosului de Autocefalie Bisericii Ortodoxe Române şi a 100 de ani de la ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie de către Patriarhia Ecumenică", a transmis Sanctitatea Sa, în cuvântul rostit în Salonul Prezidenţial al aeroportului.
La rândul său, Patriarhul Daniel a subliniat că prezenţa Sanctităţii Sale "în mijlocul nostru este un prilej de mare binecuvântare, de bucurie spirituală şi de întărire a comuniunii dintre Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română".
La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh Patriarhal; Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar Patriarhal; Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulciei; Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria; secretarul de stat pentru Culte Ciprian Olinici; ambasadorul Republicii Elene în România, Lili Evangelia Grammatika, oameni de cultură, clerici.
În cursul aceleiaşi zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I va participa la o slujbă Te Deum oficiată, împreună cu Patriarhul Daniel, la Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei.
Slujba de luni va fi condusă de Patriarhul Ecumenic, împreună cu Patriarhul Daniel
Luni, 27 octombrie, ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, slujba Sfintei Liturghii, desfăşurată la Altarul de Vară, va fi condusă de Patriarhul Ecumenic, împreună cu Patriarhul Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi un sobor de preoţi şi diaconi.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului este pentru a 11 oară într-o vizită în România, prima având loc în 1993. În 25 noiembrie 2018, Anul Centenar al Marii Uniri, Patriarhul Bartolomeu I a oficiat slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a clericilor, credincioşilor şi a reprezentanţilor societăţii româneşti.
Cine este Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului
Potrivit doxologia.ro, Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, în insula Imvros (Gokceada, pe teritoriul actual al Turciei).
A studiat la Seminarul de la Halki (Istanbul), la Universitatea Gregoriană din Roma, la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi la Universitatea din Munchen (Germania).
În anul 1961 a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Meliton de Calcedon. În anul 1969 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Ecumenic Atenagora devenind, după trecerea la cele veşnice a acestuia, principalul colaborator al succesorului său, Patriarhul Dimitrie I. În anul 1973 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul de Mitropolit al Filadelfiei, iar în 1990, după mutarea la Domnul a mitropolitului Meliton, devine Mitropolit de Calcedon şi decan al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
În anul 1991, după trecerea la cele veşnice a Patriarhului Ecumenic Dimitrie I este ales, în unanimitate, în demnitatea de Patriarh Ecumenic, la vârsta de 51 de ani. Întronizarea sa a avut loc în data de 2 noiembrie a aceluiaşi an.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰