Peste 20 de copii de la o grădiniţă din Satu Mare au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară. 7 au fost internaţi
Peste 20 de copii cu vârste între 3 și 6 ani, de la o grădiniță din Carei, județul Satu Mare, au probleme medicale digestive, vărsături și diaree, iar Direcția de Sănătate Publică face o anchetă pentru a stabili dacă este vorba de o toxiinfecție alimentară. 7 copii sunt internați.
DSP Satu Mare desfășoară o anchetă după ce 24 de copii de la o grădiniță din Carei au reclamat simptomatologie de vărsături și diaree.
„Cu această simptomatologie au fost 7 copii dintr-o grupă și 14 din alta, toți cu vârste între 3 și 6 ani. La spital s-au perezentat 12. Din ei, sunt 7 internați. Toți sunt de la aceeași grădiniță cu program prelungit”, a spus, pentru mediafax.ro, Macrina Mihai, directorul DSP Satu Mare.
Reprezentantul DSP Satu Mare a spus că ancheta se desfășoară pentru a stabili dacă se poate vorbi de o toxiinfecție alimentară sau nu.
Prepararea mesei pentru copiii din această grădiniță nu este realizată în aceeași unitate de învățământ. Potrivit DSP Satu Mare, mâncarea este adusă, însă din aceleași preparate ar fi mâncat și alți copii, corpul întreg fiind format din 2 grădinițe și o școală. Singurii care au avut probleme sunt, însă, cei din cele două grupe ale uneia dintre grădinițe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰