Video Podul Giurgiu-Ruse, testul răbdării pentru românii care pleacă în vacanţă. Cât se stă la ieşirea din ţară
Vacanţa în Bulgaria sau Grecia începe şi cu un test al răbdării. Podul de la Giurgiu este extrem de aglomerat pe ruta de ieşire din ţară. Se stă la coadă mult timp, aşa că poliţiştii le recomandă şoferilor rutele alternative.
Aplicaţia spune că durează undeva la 75 de minute pentru a trece în ţara vecină, dar reporterii Observator au stat la taxa de pod undeva la 40 de minute.
De acest lucru se plâng şi oamenii încă de sâmbătă seară. Se plâng de faptul că este un timp în plus pe care îl aşteaptă ca să treacă în Bulgaria.
Cât durează, de fapt, trecerea podului de la Giurgiu
Însă reporterii Observator au fost destul de norocoşi, pentru că au prins verde la semafor în momentul în care au trecut în ţara vecină, făcând undeva la 25-30 de minute – de atât a fost nevoie ca să treacă podul.
Este coloană de maşini şi la staţia de taxare, care se întinde până la începutul podului.
Debitul scăzut al Dunării face ca podul să rămână singura variantă
Oamenii spun că totul se întâmplă pe fondul secetei.
Dunărea are debitul atât de scăzut, încât la Bechet bacul nu mai poate trece. Astfel că podul rămâne singura variantă a celor din sud.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰