Observator » Evenimente » Poliţia Română, despre Codul Rutier: "Astăzi nu intră în vigoare nicio schimbare"

Poliţia Română, despre Codul Rutier: "Astăzi nu intră în vigoare nicio schimbare"

Cod rutier 2019 Poliţia Română, anunţ despre noul cod rutier: "Astăzi nu intră în vigoare nicio schimbare" - hepta
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.02.2019, 15:22 | Modificat la 15.02.2019, 15:22

Poliţia Română dezminte informaţiile privind intrarea în vigoare pe 15 februarie a unor schimbări aduse Codului Rutier, aşa cum au fost transmise în cursul dimineţii.

Revenim cu o actualizare legată de Codul Rutier. Poliţia Română dezminte informaţiile privind intrarea în vigoare pe 15 februarie a unor schimbări aduse Codului Rutier, aşa cum au fost transmise în cursul dimineţii.

Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Poliţia Română a precizat că vineri nu a fost adusă nicio schimbare legislaţiei rutiere.

"Vă anunțăm noi când apar modificări ale legislației rutiere...Astăzi NU intră în vigoare nicio astfel de schimbare. Conduceți preventiv, pentru siguranța tuturor!", transmit poliţiştii.

Articolul continuă după reclamă

Reacţia Poliţiei vine în urma apariţiei în presă, joi şi vineri, a informaţiei că pe 15 februarie intră în vigoare modificări importante la Codul Rutier. Pentru informarea corectă a publicului, Observator a îndepărtat informaţiile eronate şi a actualizat cu precizările Poliţiei Române.