Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţia Română cumpără peste 8.000 de tablete pentru a verifica certificatul verde

Poliţia Română a anunţat că are nevoie de peste 8.000 de tablete pentru a putea desfăşura acţiunile de verificare ale certificatelor verzi, în localităţile unde rata de incidenţă este între 3 şi 6 cazuri la mia de locuitori.

de Cornel Preda

la 24.09.2021 , 15:05

Politisti locali participa la o actiune preventiva ce vizeaza informarea operatorilor economici cu privire la obligatiile ce le revin in contextul noilor modificari referitoare la introducerea certificatului digital COVID Politisti locali participa la o actiune preventiva ce vizeaza informarea operatorilor economici cu privire la obligatiile ce le revin in contextul noilor modificari referitoare la introducerea certificatului digital COVID - Hepta / Mediafax Foto / Emanuel Titus iliesi

Certificatul verde a devenit obligatoriu din 20 septembrie, în localitățile din România unde rata de infectare cu coronavirus este între 3 și 6 la mia de locuitori, pentru toți cei care merg la restaurante, la cinema, piscină, competiții sportive sau participă la nunți și botezuri. Excepție fac doar copiii cu vârste mai mici de 12 ani.

Sindicatul Europol atrăgea atenţia că administratorii localurilor nu pot verifica certificatele verzi pentru că nu pot opera datele cu caracter personal, dar nici poliţiştii de ordine publică pentru că nu au dotările tehnice necesare.

Poliţia Română a explicat însă într-un comunicat că există peste 3.000 de aparate pe care se pot face verificările, dar că a fost identificată o nevoie pentru încă peste 8.000 de astfel de aparate, pentru care a fost începută procedura de achiziţionare.

Articolul continuă după reclamă

Cum vrea Poliţia Română să verifice certificatele verzi

Pe acelaşi subiect

"Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, referitoare la device-urile pe care polițiștii trebuie să le folosească, astfel încât să verifice certificatele verzi, Centrul de Informare și Relații Publice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:

La nivelul Poliției Române, s-a realizat o analiză, din care a reieșit că, la acest moment, există 3.174 de astfel de device-uri, pe care se pot face verificările necesare, conform noilor reglementări legale în vigoare.

De asemenea, din această analiză, a reieșit faptul că necesarul, suplimentar față de stocul existent, este de 8.333 de astfel de aparate.

În acest sens, s-au demarat deja procedurile de dotare a polițiștilor cu aceste device-uri, astfel încât aceștia să pună în executare măsurile legale incidente.

Pentru o corectă informare, vă recomandăm să vă informați doar din surse oficiale.

Ce atestă certificatul verde

Astfel, în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie, noile norme prevăd că activitățile sunt permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

  • vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore
  • prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Poliţia Română cumpără peste 8.000 de tablete pentru a verifica certificatul verde