Poliţist din Mureş atacat Live pe Facebook de rudele unui bărbat: 'Trimiteţi Trupele Speciale'
Un poliţist din Mureş a fost atacat, pe stradă, de familia şi prietenii unui bărbat pe care încerca să îl încătuşeze pentru a-l duce la audieri. Totul a fost filmat şi transmis live pe Facebook de un martor.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un poliţist din Mureş a fost atacat, pe stradă, de familia şi prietenii unui bărbat pe care încerca să îl încătuşeze pentru a-l duce la audieri. Totul a fost filmat şi transmis live pe Facebook de un martor.
Incidentul s-a petrecut, ieri, într-o localitate din judeţul Mureş, după ce între mai mulţi indivizi ar fi izbucnit o ceartă.
Un echipaj de Poliţie format dintr-un bărbat şi o femeie s-au deplasat la faţa locului, iar agentul a încercat să încătuşeze un bărbat, moment în care a fost atacat de rudele şi prietenii acestuia.
Poliţistul a fost atacat, Live pe Facebook, de mai multe persoane, printre care şi o femeie.
După ce s-au îmbrâncit, agentul a scos un spray lacrimogen şi a pulverizat în direcţia atacatorilor.
Ulterior, poliţistul şi-a sunat superiorii şi a solicitat intervenţia echipajelor SAS (Serviciul de Acţiuni Speciale).
'S-au băgat între noi şi ei şi ne-au atacat. L-am încătuşat, dar l-au luat şi l-au băgat în casă. N-am putut să îl mai controlez. Vă rog să trimiteţi SAS-ul', a fost reacţia poliţistului.
În timpul scandalului, rudele au reuşit să îl salveze pe bărbatul încătuşat şi să îl bage într-o casă din apropiere.
Astfel, poliţistul a rămas fără suspect, dar şi fără cătuşe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰