Zeci de polițiști și jandarmi patrulează printr-un oraș din Vaslui afectat de conflictul dintre două clanuri rivale
La Murgeni, Vaslui, e mai ceva ca în Vestul Sălbatic. Oraşul cu peste 4000 de locuitori a fost declarat "zonă specială de siguranță", după un război între clanuri. Adică timp de 30 de zile, oraşul va fi păzit non-stop de poliţişti şi jandarmi. Dar forţele de ordine au descoperit multe alte nereguli: pentru comunitate, respectarea legilor este opţională.
- Conflictul ar fi izbucnit de la o căsătorie aranjată cu final nefericit.
- Membrii celor două clanuri și-au chemat în ajutor inclusiv rudele și prietenii din străinătate.
Pentru prima dată, un oraş din România este declarat "zonă specială de siguranţă publică". La Murgeni, 50 de poliţişti şi jandarmi patrulează zi şi noapte pentru a opri violenţele care pot apărea în orice moment. Preventiv, toate maşinile sunt oprite şi verificate. Oamenii legii caută arme.
Poliţiştii descoperă că în oraş fiecare pare să aibă propria lege.
Zilele trecute, 200 de indivizi s-au bătut cu bâte şi săbii, în stradă. Un bărbat a fost împuşcat cu o armă cu aer comprimat, iar altul a fost lovit cu maşina. Conflictul a pornit de la o căsătorie aranjată cu final nefericit, după cum susţine tatăl fetei.
Tatăl fetei: A trăit cinci ani la el în familie, aproape sechestrată şi închisă în două cămări, fiind obligată să nască copii ca să-i depună actele prin Germania şi prin Anglia să-şi ia bani pe numele ei.
Cele două familii au ameninţat că vor chema şi rudele din străinătate pentru "întăriri". În tot acest conflict, primarul din Murgeni se poate baza pe o singură patrulă de jandarmi. Noua stare impusă de poliţişti ar putea restabili ordinea.
Ioan Buta, primarul oraşului Murgeni: Când vezi uniforma pe stradă, te mai abţii de la anumite slăbiciuni pe care le-ai căpătat. Poliţistul locuieşte cu cetăţeanul aici. Nu poţi să faci o muncă de prevenire.
În tot acest timp, doar staborul a avut autoritate în oraş.
Vasile Tănase, preşedintele romilor din Murgeni: Le luăm declaraţia, de unde au plecat, ce s-a întâmplat. Şi după fapta care este vinovat, la noi aşa este, se amendează.
Până acum, doar Centrul Vechi din Bucureşti a mai fost declarat "zonă specială de siguranţă publică" din cauza numărului mare de infracţiuni. În 2013, aici a fost înfiinţată şi o secţie specială de poliţie.
Măsura poate fi luată doar în situaţia în care numărul de infracţiuni pe metrul pătrat este mare.
Tatăl fetei susţine că şi-a dat fiica tânărului din familia rivală după ce acesta a violat-o. Acum, familia tânărului a sărit la bătaie când a vrut s-o ia înapoi acasă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰