Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Polițiștii din Buzău s-au întors la tehnologia din secolul trecut. Au scos de la naftalină maşinile de scris, ca să-și redacteze documentele

Deşi trăim în era tehnologiei, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău pare să trăiască încă în Evul Mediu. Mai multe sedii de poliţie din judeţ au fost nevoite să scoată din magazii maşinile de scris, vechi de câteva decenii, pentru a-şi întocmi documentele de care au nevoie. Motivul? Inspectoratul ar fi achiziţionat imprimate, ale căror consumabile sunt mai costisitoare decât aparatura, ori de negăsit.

de Adrian Bonciu

la 06.03.2024 , 09:02

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Această postare publicată de Sindicatul Democratic al Poliţiştilor Sindpol a fost sămânţa de scandal care a încins spiritele în rândul poliţiştilor buzoieni. Sindicaliştii se plâng că au condiţii de lucru ca pe vremea bunicilor şi deşi trăim în era vitezei, polițiștii din Buzău încă sunt nevoiţi să folosească maşinile de scris pentru a se ocupa de partea de logistică. 

Vezi și

Gabriel Gîrniţă, preşedinte Biroul Executiv SIDEPOL: Se pare că în momentul de faţă este nevoie să le scoată de la naftalină. Să le şteargă de praf şi să le utilizeze pentru că Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău se pare că nu poate să asigure toate consumabilele necesare pentru a utiliza echipamentele pe care aceştia le au în dotare. 

Pe acelaşi subiect

Imprimante fără toner la IPJ Buzău

Totuşi, recent Inspectoratul Județean de Poliţie Buzău ar fi achiziţionat mai multe imprimante noi - nouţe, dar care sunt inutile din cauza lipsei de toner, care este greu de găsit sau chiar mai scump decât echipamentul din dotare. 

Gabriel Gîrniţă, preşedinte Biroul Executiv SIDEPOL: S-au cumpărat echipamente la cel mai mic preţ. Vorbim aici de imprimantele multifuncţionale, dar ale căror consumabile ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. 

În tot acest timp, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Buzău se apără şi spun că realitatea pe care sindicaliștii au prezentat-o opiniei publice, este de fapt alta. 

Octavian Constantin, comandant IPJ Buzău: Câteodată sunt nişte termeni în care se aşteaptă livrarea unor produse. Este normal. Dar niciodată şi niciodată nu am avut colegi care să nu aibă unde să listeze.

Potrivit sindicaliştilor, poliţiştii buzoieni nu ar fi singurii care se confruntă cu această problemă. Şi în Inspectoratele de Poliție din Capitală, Vâlcea și Bacău ar exista probleme logistice de acest fel.

Adrian Bonciu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Polițiștii din Buzău s-au întors la tehnologia din secolul trecut. Au scos de la naftalină maşinile de scris, ca să-și redacteze documentele