Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scene sfâşietoare: Poliţistul ucis în Suceava a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare, în sunet de sirene

Subinspectorul Sorin Vezeteu a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a fost prezentă la înmormântare. Dincolo de durere, colegii poliţistului din Suceava, ucis cu zeci de lovituri de cuţit, simt o mare revoltă: nu a avut nici măcar o staţie prin care să ceară ajutor.

de Redactia Observator

la 23.07.2017 , 19:49

Subinspectorul Sorin Vezeteu a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a fost prezentă la înmormântare. Dincolo de durere, colegii poliţistului din Suceava, ucis cu zeci de lovituri de cuţit, simt o mare revoltă: nu a avut nici măcar o staţie prin care să ceară ajutor.

Onoruri, revoltă şi durere la înmormântarea poliţistului Sorin Vezeteu. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum, în zgomotele asurzitoare făcute de sirenele maşinilor de poliţie.

Subinspectorul a fost înmormântat în localitatea natală Dumbrăveni. Pentru colegii lui a fost cea mai grea misiune, şi anume să-l conducă pe ultimul drum.

Vezi și

În acelaşi timp, în faţa secţiilor de poliţie din toată ţara se derulau momente emoţionante.

Pe acelaşi subiect

Subinspectorul a fost ucis pe peronul gării din Burdujeni. Criminalul avea, se pare, o problemă cu poliţştii şi l-a ales pe el, la întâmplare. Sorin Vezeteu nu a avut nici măcar staţie prin care să ceară ajutor. Este al doilea poliţist ucis anul acesta. Iar agenţii au ajuns să se teamă.

DUMITRU COARNĂ, Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor:

Realizează că de multe ori sunt ţinte vii. Vorbim de omor calificat cu premeditare. La fel şi la Baia Mare.

La slujba de înmormântare a fost prezentă şi Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne. Un poliţist a implorat-o, în biserică, să ia măsuri.

"Doamna ministru, vă implor, ajutaţi-ne să nu mai fim subinsinspectori post-mortem. Am un copil de 1 an şi ceva. Vă implor, până vă terminaţi mandatul, coborâţi în stradă. Eu mi-am văzut copilul acasă, el nu.", i-a spus şefei MAI unul dintre participanţii la înmormântare.

Premierul Mihai Tudose se întâlneşte mâine dimineaţă pe poliţişti să discute despre toate problemele lor şi să caute soluţii. Măcar acum, în ceasul al 12-lea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Scene sfâşietoare: Poliţistul ucis în Suceava a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare, în sunet de sirene