Poveste cutremurătoare la SHERO Talk. De frica soţului, a refuzat să poarte verigheta pe patul de moarte
O femeie a refuzat, pe patul de moarte, să i se pună verigheta pe deget. De teamă să nu-l întâlnească şi pe lumea cealaltă pe cel care i-a fost soț. E povestea unei bunici care a fost bătută ani la rând și care a dus frica aceea cu ea până la ultima suflare. E frica pe care generații întregi de femei n-au avut curaj să o numească vreodată. Despre asta s-a vorbit astăzi, la Cazino Constanța, unde colega mea, Alessandra Stoicescu, și proiectul SHERO au adunat femei care conduc, inspiră și construiesc comunități.
Au venit îmbrăcate în alb, purtând pantofi roșii. Femei care conduc companii, echipe, instituții. Obișnuite să vorbească în public și să nu se emoționeze ușor. Astăzi, la Cazino Constanța, la întâlnirea proiectului SHERO și a Alessandrei Stoicescu, sala nu a mai respirat.
"Asociația ESME s-a născut la începutul anului acestuia, când m-am simțit pregătită cumva și am primit și aprobarea mamei mele. Dorința a pornit în 2023 când bunica mea, pe patul de moarte, îi era foarte frică să moară, să-și pună verigheta pe deget pentru a nu se întâlni cu soțul ei, cu cel care i-a fost soț, pentru că a fost victimă a violenței domestice ani de zile, atât ea, cât și mama. Să nu se întâlnească într-o viață ulterioară și să nu, citez: să nu mă chinuie și pe lumea cealaltă", a povestit Silviana Adam de la Asociația ESME.
Frica se moștenește. Și, de cele mai multe ori, nu are vânătăi.
"Între intelectuali există formele cele mai grave de violență psihologică, iar eu, când am vorbit în sală, am vorbit despre faptul că eu mă sperii când văd poze cu cereri în căsătorie fabuloase și cu nunți fabuloase și nemaipomenite. Mă bucur pentru ei și mi-e teamă din cauză că eu am avut clienți care au divorțat și după o lună. O altă formă de violență, vin clientele și spun că se simt manipulate, că au fost căsătorite cu un narcisist. A devenit foarte la modă chestia asta și toată lumea realizează abia acum că au fost victimele unor violențe psihologice. Și am avut în instanță o doamnă care nu fusese bătută niciodată, dar care avea o frică îngrozitoare de soț. Și dacă îl vedea pe stradă se ascundea", a spus Mirela Doicescu, avocat.
În acest an, doar la Constanța, autoritățile au primit peste 440 de sesizări.
"Cred că este foarte important un astfel de eveniment în sensul conștientizării acestui fenomen, care este un fenomen, și cred că astfel de acțiuni reușim împreună să găsim soluții, să arătăm oamenilor că avem servicii, au unde să apeleze și că doar cu toții împreună putem să realizăm și să găsim variante de răspuns la astfel de situații", a precizat Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța.
Uneori, tăcerea lasă loc lucrurilor pe care nu ar trebui să le acceptăm. Iar primul pas nu e curajul. E sinceritatea.
"Este foarte important să-ți arăți propria vulnerabilitate în mod sincer și onest. Eu pot să par că trăiesc pe un norișor, și tu la fel, avem norișorul nostru și ce probleme am putea să avem noi? Deschide-te, spune-i, să știi că și eu simt, și eu uneori pot să fiu nesigură pe mine, și eu uneori am nevoie de o prietenă care să mă apuce de mână și să-mi spună 'hai să mergem mai departe, hai să râdem, hai să vedem cum rezolvăm problema pe care simți că o ai' și asta am făcut. Am ales această temă pentru că 'despre ea nu se vorbește'. Ba da, eu pot să o fac pentru că eu pot să unesc oamenii și am o voce suficient de puternică și o prețuiesc și trebuie să ne facem auziți pentru tineri", a transmis Alessandra Stoicescu.
Nicio femeie din sala aceea nu a venit acolo să învețe cum să devină puternică. Au venit pentru că știu deja că sunt. Caravana SHERO Talk continuă săptămâna viitoare, la Roma, în Italia.
