Video Poveştile femeilor care au scăpat din ghearele abuzatorilor: "Tata a zis: Ţi l-ai ales, du-o până la capăt"
Caravana Shero Talk a ajuns la Timișoara. Vorbim despre un eveniment ce aduce în atenția publicului o realitate dureroasă: violența domestică. Femei cu povești de viață tulburătoare care au scăpat din ghearele abuzatorilor, dar și despre cum au reușit să revină la o viață în care să se iubească și să fie iubite așa cum merită.
"Îl iert, a promis că nu se va mai repeta". Îşi spun asta mii de femei care ajung să fie victimele violenţei domestice. De multe ori, plătesc preţul suprem pentru iertare. SheroTalk a ajuns la Timişoara.
Violența domestică rămâne o realitate îngrijorătoare în România. Doar în ultimele trei luni, polițiștiii au intervenit la aproape 34.000 de incidente, iar peste 1.700 de agresori au ajuns să fie monitorizați cu brățări electronice. În spatele acestor cifre sunt însă victime reale, iar specialiștii spun că intervenția timpurie și reacția comunității pot face diferența.
În cadrul unui brunch, cele mai puternice femei din Vestul ţării au dezbătut fenomenul care afectează, la nivel mondial, una din 3 femei.
Cyntia Loris a avut curajul să plece, cu ultimele puteri, dintr-o relație abuzivă, cu bebelușul în brațe. Astăzi, a transformat propria experiență într-o expoziție care reflectă curaju de a spune stop.
"Am intrat în salon, am fost rugată să mă dezbrac complet, îmi alăptam fiul care avea 8 luni atunci și a fost una dintre cele mai retraumatizante experiențe prin care am trecut pentru că vine o asistentă sau un asistent și îți pune rigla pe vânătăi și spune "hai bă scrie, 7,3 / 2,9. 0,4 / 5,8. Ați scris, mă?". Iar lucrul ăsta nu te ajută cu nimic. Stai, te uiți la tine, te uiți la copil și te întrebi "cum am putut să ajung în halul ăsta?", povesteşte Cyntia Loris, victimă.
"Aveam 16 ani, eram însărcinată și tatăl meu mi-a zis aceeași chestie: ți l-ai ales, du-o până la capăt. Dacă suntem femei în situații similiare să-și ia inima în dinți și să plece", spune o altă victimă.
"Sunt foarte multe femei care ajung la boală din această cauză pentru că nu se pot delimita de ce li se întâmplă în viețile lor", a declarat Anda Pescariu, medic cardiolog.
"Este o problemă culturală, aşa am crescut, aşa am fost educaţi, aşa am văzut că este normal, dar nu e deloc normal", spune Cornelia Micicoi, prefect Timiș.
În primele luni ale anului 2026 cazurile de violenţă domestică au crescut dramatic.
Reporter: Ce e important pentru victime să știe?
Octavian Dan, purtător de cuvânt IGPR: Că nici o victimă care a acceptat montarea unui astfel de sistem și a respectat măsurile de utilizare nu a fost victima vreunei infracțiuni de omor.
Alessandra Stoicescu este persoana care a reușit să transforme o idee simplă într-o conversație națională despre empatie, responsabilitate și implicare.
"Timișoara este locul de naștere al României democrate, Timișoara este capitală acestei Românii. Nu putea fi acest Sherobrunch, primul, decât în Timișoara. Ceea ce vrem să facem este să creăm o comunitate Shero din ce în ce mai mare și cu o voce mai puternică", spune Alessandra Stoicescu.
SheroTalk nu se oprește aici. Va continua și în alte orașe din țară. La fiecare oprire, caravana aduce nu doar mărturii, ci și speranță. Pentru că dincolo de frică și tăcere există mereu UN NOU ÎNCEPUT.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
