Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima imagine cu momentul în care criminalul evadat de la Rahova este capturat. A fost prins cu ajutorul unui cetățean

Criminalul care a reuşit ieri să scape fix de sub nasul poliţiştilor care îl escortau la o clinică din Bucureşti a fost prins în această dimineaţă în Oradea. Publicăm prima imagine cu momentul în care individul de 33 de ani este prins de polițiști, după 14 ore în care a umblat liber pe străzi şi la aproape 600 de kilometri distanţă de locul faptei.

de Redactia Observator

la 10.04.2024 , 13:13

Meszaros Zsombor a reuşit să ajungă în Oradea, după ce a convins pe cineva să îl ia cu maşina. Scena a fost surprinsă de camere de supraveghere. În tot acest timp, poliţiştii au organizat filtre în toată ţara, iar fugarul a fost dat în urmărire naţională şi consemn la frontieră. 

Un cetăţean l-a recunoscut pe stradă şi a alertat poliţia

După 14 ore liber pe străzi, bărbatul a fost prins miercuri dimineaţă, la Oradea. Un cetăţean l-a recunoscut pe stradă şi a alertat autorităţile. "La data 10 aprilie a.c., în jurul orei 04.50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliției Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni  Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare, urmărit național. Acesta fusese încarcerat  în cadrul Penitenciarului București Rahova, iar la data de 9 aprilie a.c., în timp ce se afla sub escortă, la o clinică din București, în vederea unui consult medical, a deschis ușa ambulanței, care se afla staționată în apropierea clinicii și a fugit. În prezent, bărbatul se află în custodia polițiștilor din Bihor, urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea. Menționăm că, la depistarea persoanei urmărite și-a adus aportul un cetățean, care a recunoscut-o după semnalmentele prezentate în mass-media și a apelat S.N.U.A.U. 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficiență de polițiștii din Bihor, bărbatul fiind identificat și prins la scurt timp. Poliția din Bihor îi mulțumește pe această cale cetățeanului, pentru spiritul civic demonstrat", a transmis IPJ Bihor, în această dimineaţă.

Vezi și

Anchetă disciplinară a ANP, după evadare

Pe acelaşi subiect

Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat miercuri dimineața că va declanșa o procedură disciplinară, în urma căreia se vor dispune măsurile legale. Totodată, reprezentanții instituției precizează că, în legătură cu fapta săvârșită, administrația Penitenciarului-Spital București-Rahova a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind totodată sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.

"Reiterăm faptul că părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani", se mai arată în comunicat.

Zsombor şi-a ucis iubita cu mâinile goale

Deținutul Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, care a evadat marți, a fost prins miercuri dimineața pe o stradă din Oradea, de către un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. În urmă cu şapte ani, Meszaros Zsombor şoca cu fapta sa de o cruzime extremă. Într-o criză de gelozie, cu mânile goale şi-a ucis iubita. O femeie din Germania cu 18 ani mai mare decât el. Timp de cinci zile, nimeni n-a descoperit cadavrul, deşi scena a fost filmată de o cameră de supraveghere. Poliţiştii români au descoperit ororile abia după ce autorităţile din Germania au sesizat dispariţia femeii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Prima imagine cu momentul în care criminalul evadat de la Rahova este capturat. A fost prins cu ajutorul unui cetățean