Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primele declarații ale lui Dan Diaconescu, după decizia arestului la domiciliu: "N-am dormit de 48 de ore. S-ar putea să mă întorc în presă"

Dan Diaconescu va fi cercetat în arest la domiciliu. Este decizia magistraţilor Judecătoriei Constanţa după ce propunerea de arestare preventivă a fost respinsă. Această decizie nu este însă definitivă. Întreaga anchetă privind folosirea prostituţiei infantile ar fi pornit din întâmplare, după ce telefonul uneia dintre victime a fost percheziţionat în urma unui furt.

de Redactia Observator

la 13.04.2023 , 13:47

Dan Diaconescu: N-am dormit de 48 de ore.

Reporter: Sunt adevărate acuzaţiile care vi se aduc, domnule Diaconescu?

Dan Diaconescu: Nici măcar una.

Vezi și

După multe ore petrecute în faţa magistraţilor judecătoriei din Constanţa, Dan Diaconescu a ieşit încrezător în urma deciziei de a fi cercetat în arest la domiciliu pentru de 30 de zile.

Pe acelaşi subiect

Dan Diaconescu: Sper ca în cel mai scurt timp toată ţara şi toţi telespectatorii dumneavoastră să vadă că sunt absolut nevinovat.

Reporter: Unde veţi executa arestul, în Bucureşti sau în Constanţa?

Dan Diaconescu: În Bucureşti, normal.

Chiar înainte de a pleca spre Bucureşti, acesta a ţinut să facă o promisiune publicului susţinător - reîntoarcerea în televiziune.

Dan Diaconescu: S-ar putea să mă întorc în presă.

Reporter: Veţi deschide o televiziune?

Dan Diaconescu: Şi televiziune şi cu emisiune.

Dan Diaconescu şi-a petrecut noaptea la el acasă, în vila din Primăverii, unde l-a aşteptat întreaga familie. "Bineînţeles că a fost primit foarte bine cu căldură şi bucurie pentru că s-a întors acasă", a spus avocata lui.

Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă. Procurorul de caz a a contestat hotărârea judecătorului

Alexandru Murărescu, avocat: Nicio informaţie din acest dosar nu trebuia să apară în spaţiul public.

Reporter: Le cunoaşte pe acele fete Dan Diaconescu? S-a întâlnit vreodată cu minorele respective?

Alexandru Murărescu, avocat: Da, bine... se poate spune şi asta, dar nu o cunoaştere în sens biblic, aşa cum susţine Parchetul.

Sex cu minore în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile. Sunt faptele extrem de grave de care este acuzat fostul patron OTV. Victime ar fi două surori care aveau 15 ani la momentul în care Diaconescu ar fi întreţinut relaţii sexuale cu ele. Surse judiciare spun că fetele fac parte dintr-o reţea de prostituţie. La mijlocul lunii martie, din întâmplare, poliţiştii au scos la lumină cazul. 

Andreea Filip, reporter Observator: Una din fete a ajuns la poliție pentru o faptă penală, furt, și a sa a ajuns să fie percheziționat telefonul ei unde au fost găsite mesajele de șantaj cu care îl șantaja pe Dan Diaconescu și video compromițător, potrivit unor surse.

Dan Diaconescu ar fi "cerut" o virgină, contra cost

Mai exact, fosta vedetă OTV le-ar fi cerut să-i fac rost de o virgină, contra cost. Fetele ar fi înregistrat negocierile şi l-au şantajat. Fostul politician le-ar fi cunoscut pe acestea la o petrecere privată, într-un hotel din Olimp, unde copilele au fost invitate să cânte. De la petrecere, au apărut mai multe fotografii şi filmări. După aceea, Dan Diaconescu le-ar fi chemat periodic pe fete la Bucureşti şi la Constanţa pentru a întreţine relaţii sexuale. Le plătea cu trei, patru sute de lei la fiecare întâlnire, spun surse judiciare.

Din aceeaşi perioadă datează şi alte imagini în care Diaconescu apare tot în compania unor minore în parcarea unui supermarket. Nu se ştie exact dacă sunt chiar victimele din dosar. Dacă va fi găsit vinovat, Dan Diaconescu riscă până la 7 ani de închisoare.

Dan Diaconescu a devenit popular în anii 2000

E creatorul OTV, televiziunea de garsonieră de la Piaţa Romană care ţinea noapte de noapte telespectatorii lipiţi de ecran cu subiecte senzaţionale şi invitaţi îndoielnici. 

Serialul despre dispariţia avocatei Elodia Ghinescu i-a adus audienţe uriaşe, în direct şi în reluare. Iar momentul comic în care a fost aruncat în tomberon de unul dintre invitaţii lui, Tolea Ciomac, a fost un pas decisiv pe drumul tabloidizării televiziunii. 

În 2011, urcat pe valul popularităţii, a înfiinţat Partidul Poporului-Dan Diaconescu. Un an mai târziu, la alegeri, PP-DD a intrat în Parlament şi a devenit cel de-al treilea partid ca importanță din România.

Declinul a început în urmă cu zece ani, când Consiliul Naţional al Audiovizualului a ridicat licenţa OTV. Iar, în 2015, Dan Diaconescu a fost condamnat pentru şantaj şi ameninţare. Ar fi cerut o sută de mii de euro unui primar pentru a nu difuza imagini compromiţătoare cu acesta. În 2017, a fost eliberat condiţionat, dar a primit lovitura de graţie: printre interdicţiile de după liberarea condiţionată era şi cea de a nu vorbi la televizor. 

Anul trecut, fostul patron al OTV a fost martor la nunta liderului AUR, George Simion.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Primele declarații ale lui Dan Diaconescu, după decizia arestului la domiciliu: "N-am dormit de 48 de ore. S-ar putea să mă întorc în presă"