Video Primele sancțiuni după protestul susţinătorilor lui Călin Georgescu din Piaţa Victoriei. Ce amenzi au primit
S-au dat primele sancțiuni pentru incidentele de la protestul de vineri al susținătorilor lui Călin Georgescu din Piața Victoriei. Amenzile se ridică la aproape 30.000 de lei. S-au deschis şi trei dosare penale. Opt protestari au fost sancţionaţi pentru tulburarea liniştii publice. Şi organizatorul manifestaţiei din Parcul Tineretului a fost sancţionat cu 10.000 de lei după ce protestarii au rupt gardurile jandarmilor şi au plecat în marş spre Guvern.
Opt participanți la adunarea publică din Piața Victoriei, care au forțat cordonul de ordine, au fost identificați și sunt urmăriți penal pentru tulburarea a ordinii și liniștii publice, anunță Jandarmeria Română. Organizatorul protestului a fost amendat cu 10.000 de lei.
Primele amenzi după protest
"Opt persoane, dintre participanții la adunarea publică din Piața Victoriei, care au tulburat ordinea publică și au exercitat presiune asupra forțelor de ordine, au fost identificate, fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice. În total, au fost întocmite trei acte de sesizare, cu 10 autori, în vederea înaintării către organele abilitate, astfel un act de sesizare, cu 8 autori, în conformitate cu prevederile art. 371 din Codul Penal al României (Tulburarea ordinii și liniștii publice), un act de sesizare, cu un autor, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase) și un act de sesizare, cu un autor, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri", informează Jandarmeria Română.
De asemenea, au mai fost aplicate și două sancțiuni contravenționale, în total fiind un număr de șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 28.900 de lei.
"Dintre acestea, subliniem sancțiunea contravențională în valoare de 10.000 de lei, aplicată organizatorului adunării publice din Parcul Tineretului, pentru nerespectarea locului și perimetrului destinat adunării publice, așa cum prevede art. 26, lit. b din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată), cu modificările și completările ulterioare. Facem precizarea că toate aceste măsuri coercitive nu vizează organizatorii sau participanții la adunarea publică desfășurată cu respectarea cadrului legal în vigoare în Piața Victoriei, de către Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate și ROMIL. În continuare, facem verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au provocat forțele de ordine, au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi și au incitat la violență, încălcând cadrul legal în vigoare", se arată în finalul comunicatului.
Au fost momente tensionate în Piața Victoriei. Susținătorii lui Călin Georgescu s-au îmbrâncit, vineri, cu jandarmii. Unul dintre protestatari a aruncat cu o petardă spre clădirea Guvernului. "Un grup restrâns de protestatari a încercat să forțeze cordonul de ordine publică", spune Marius Militaru.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰