Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primele zăpezi la munte. Drumarii au început să intervină pe Transalpina

Pregătiţi schiurile, e posibil să le folosiţi mai devreme în acest sezon. La munte se instalează iarna şi în multe zone a nins  suficient cât să acopere crestele. Iar temperaturile au scăzut mult sub limita îngheţului. Drumarii au deja treabă pe şoselele acoperite cu ninsoare, aşa că nu plecaţi la drum fără să vă echipaţi maşina pentru iarnă. 

de Claudiu Loghin

la 20.09.2022 , 22:07

20 septembrie, ora 8. A venit iarna în zona alpină înaltă. Minus opt grade, ninge viscolit. La Staţia Meteo din Vârfu Omu vântul a bătut ca-n plină iarnă. La fel în mai multe zone din Carpaţii Meridionali. 

Andrei Nicuț, Salvamont Arges: "În Munţii Făgăraş, la altitudini mai mari de 1.700 de m s-a depus un strat de zăpadă de 4-5 cm. Vântul suflă moderat, iar vizibilitatea este scăzută. Recomandăm turiştilor care vor să plece la drum să se echipeze corespunzător sezonuui de iarnă."

Drumarii au trecut deja la treabă

Vezi și

Pe Transalpina, zăpada viscolită a ajuns pe şosea, aşa că drumarii deja au trecut la treabă. La Bâlea Lac stratul de zăpadă a ajuns la cinci centimetri, iar temperaturile au fost cu minus. Chiar şi aşa, turiştii s-au bucurat de un peisaj autentic de iarnă.  

Pe acelaşi subiect

"Uitaţi-vă, sunt în adidaşi. Am venit aseară, era totuşi plăcut şi acum vedem că e iarnă, totul e alb afară."

"Este foarte frumos afară, chiar nu ne aşteptam, mai ales în luna septembrie." 

"Nu mă aşteptam la o astfel de vreme. Am fost ieri pe Transalpina şi era uscat. Aici e diferit."

Cabanierii sunt pregătiţi pentru turişti

"Avem vin fiert, îi aşteptăm cu ceafă de porc, cu piept de pui, am făcut şi om de zăpadă."

Pe Transfăgărăşan, drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire şi au împrastiat o tonă jumătate de material antiderapant. 

Nici nu e gata septembrie că iarna a ajuns deja şi în Masivul Postăvarul. 

Claudiu Login, reporter Observator: "Aşa arată prima ninsoare din această toamnă în Masivul Postăvaru. Suntem la 1.700 de metri altitudine, iar stratul de zăpadă are 2 poate 3 centimetri. Nu este uniform, însă, suficient de bun încât să ne bucurăm de prima ninsoare." 

În Harghita, primii fulgi de nea căzuţi de la începutul lunii septembrie nici nu mai sunt o surpriză pentru oamenii locului. 

"Focul facem deja de o săptămână în fiecare zi, că destul de frig."

"M-am trezit dimineaţă, am văzut că copacii sunt plini de zăpadă." 

În Buşteni, vremea de iarnă a creat un peisaj de poveste în munţi. Crestele sunt înconjurate de nori denşi care aduc sezonul rece, grăbit să ia locul toamnei. 

Pădurile au fost pudrate cu nea şi în Maramureş. Iar în Pasul Prislop a fost nevoie chiar de intervenţia drumarilor, pentru ca şoferii să poată urca fără probleme. 

Meteorologii spun că vremea se va încâlzi uşor la munte începând de joi.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » Primele zăpezi la munte. Drumarii au început să intervină pe Transalpina