Video Principalul suspect al crimei de la majoratul din Iaşi a fost arestat pentru 30 de zile. Înainte de a fi prins de poliţişti ar fi încercat să se sinucidă
Un tânăr a fost înjunghiat de opt ori, iar prietenul lui, care îi sărise în ajutor, a fost ucis, la o petrecere de majorat. 30 de tineri veniseră să se distreze în locaţia dintr-o comună din Iaşi. Unii erau din sat, alţii veniţi din oraş. Scandalul a pornit la finalul petrecerii, în miez de noapte.
Martorii spun că în încăierare s-au băgat şapte persoane, iar cei veniţi din oraş au scos cuţitele. L-au înjunghiat de mai multe ori pe unul dintre tineri. Prietenul lui a sărit să-l apere. Şi a plătit cu viaţa.
Principalul suspect al crimei de la majoratul din Iaşi a fost arestat pentru 30 de zile
Victima care a supravieţuit este în spital în stare gravă. Principalul suspect este un tânăr de 22 de ani, care a fost deja arestat pentru 30 de zile. Iniţial atât el, cât şi familia lui, au negat fapta, între timp însă băiatul ar fi recunoscut. Vicima lui avea doar 20 de ani şi învinsese cancerul în urmă cu şapte ani.
Înainte să fie prins de poliţişti, individul ar fi încercat să-şi ia viaţa şi până în ultima clipă a susţinut că este nevinovat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰