Video Probleme la pătuțurile din grădinițe. Peste 20 de unități din Constanța riscă să fie închise, după vizita OPC
Peste 20 de grădinițe din Constanța au primit ordin să suspende programul de somn al copiilor, după ce Protecția Consumatorilor a descoperit probleme la pătuțurile folosite pentru odihnă. Situația îi pune acum în dificultate și pe părinți, în timp ce OPC avertizează că unitățile care nu respectă măsura riscă să fie închise.
În urma unui control efectuat de inspectorii de la protecția consumatorilor, acești au ajuns la concluzia că toate pătuțurile din grădinițele de stat din Constanța sunt neconforme, sunt textile, se deformează sub greutatea copiilor și le pun sănătatea în pericol, a spus-o șeful CJPC.
Prin urmare, peste 20 de unități de învățământ din Constanța și-au suspendat sau ar trebui să își suspende programul de somn. Copiii ar trebui să fie luați de părinți, care mulți dintre ei, evident, sunt nemulțumiți pentru că trebuie să plece de la serviciu, să-și ia liber sau concediu.
Sunt și directori care susțin că nu-i vor pune pe părinți într-o astfel de situație și că sunt dispuși chiar să își asume o eventuală amendă primită de la OPC, însă șeful de la protecția consumatorului avertizează că dacă acest ordin nu se aplică, se poate ajunge inclusiv până la închiderea unității de învățământ. Reprezentanții primăriei susțin că în acest moment se caută soluții la această problemă.
