Procuroarea din cazul Sorinei, acuzată că avea drept să ridice doar acte, nu și pe fetiță
Noi proteste şi controverse în cazul Sorinei, fetiţa luată cu mascaţii pentru a fi dată în adopţie. Procuroarea este acuzată că avea mandat doar pentru ridicarea unor acte, nu a copilului.
Noi proteste şi controverse în cazul Sorinei, fetiţa luată cu mascaţii pentru a fi dată în adopţie. Procuroarea este acuzată că avea mandat doar pentru ridicarea unor acte, nu a copilului. Pentru a treia zi consecutiv, sute de oameni au cerut în stradă demisia ei. Cazul a luat o amploare fără precedent şi ar putea duce la schimbarea legii. Între timp, părinţii adoptivi dau asigurări că fetiţa este bine şi se acomodează uşor în noua familie.
Au trecut trei zile de cînd Sorina, fetiţa de şapte ani, a fost luată de la asistenţii maternali şi dată familiei adoptive, un cuplu de români stabiliţi în America. Sute de oameni din Mehedinţi contestă decizia. Şi-au mutat protestele în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instituţia care a dat verdictul în dosarul de adopţie. Ţinta nemulţumirilor a fost procuroarea care a preluat fetiţa şi care este acuzată că a bruscat-o în timpul intervenţiei.
O nouă controversă apare în jurul mandatului de percheziţie pe baza căruia autorităţile au intrat în casa asitenţilor maternali. O organizaţie non-guvernamentală va depune plângere împotriva procuroarei, pe motiv că documentul emis de judecători îi permitea să ridice doar acte şi bunuri, nu şi pe fetiţă.
Manifestaţiile au început încă din zorii zilei, în faţa Primăriei din localitatea Baia de Aramă. De acolo, oamenii au plecat cu maşinile şi cu autocarele spre Craiova.
Tatăl adoptiv dă asigurări că fetiţa este bine, comunică şi se joacă. Familia poate pleca oricând în America, dar deocamdată pentru acomodare a rămas câteva zile aici.
Cazul a deschis anchete în lanţ şi a strârnit reacţii până la vârful ţării. Premierul Viorica Dăncilă aşteptă mâine un raport detaliat despre operaţiunea din Baia de Aramă. Iar sindicaliştii din Poliţie cer schimbarea legii şi propun noi proceduri de intervenţie în cazul copiilor. În plus, au sesizat şi Secția specială de investigare a magistraților. Doi poliţişti au primit deja avertisment pentru că nu ar fi raportat luna trecută un apel la 112 al mamei adoptive. Femeia le-ar fi cerut ajutorul atunci să îşi ia fetiţa acasă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰