Video Produsele cu care vânzătorii de pe litoral au dat lovitura. Se vând ca pâinea caldă, deși sunt de 3 ori mai scumpe ca în magazine
Mergem acum pe litoral, unde 140.000 de turişti au fugit de pârjolul din oraşe. Printre ei şi o mulţime de copii pentru care vacanţa la mare e cea mai aşteptată perioadă din an. Cine nu vine pregătit de acasă, însă, cu toate ustensilele. riscă să plătească triplu pentru colacul, salteaua sau piscina gonflabilă.
La tarabele din buza mării, părinţii ajung să negocieze cu vânzătorii pentru a îndeplini dorinţele celor mici. Dar şi pentru a nu epuiza bugetul încă din prima zi de vacanţă.
"Am luat și ceva de acasă dar copiii întotdeauna mai vor câte ceva", spune un părinte venit pe litoral cu copiii.
Produsele se vând şi de două sau de trei ori mai scump faţă de magazinele de profil
Colacul, salteaua sau găletuşa pentru castele de nisip se vând şi de două sau de trei ori mai scump faţă de magazinele de profil la tarabele de lângă plajă. Chiar şi aşa, vânzările merg bine, spun comercianţii, pentru că produsele sunt mai la îndemână, iar părinţii scutesc spaţiul pe care l-ar ocupa în bagajul făcut de acasă.
- Dior plătește doar 53 de euro pentru a produce o geantă scoasă la vânzare cu 2700 de euro
- Orașul idilic din nordul Europei care vinde terenuri la prețul unei cești de cafea, după modelul italian
- Ofertă specială TAROM. Bilete dus-întors de la 199 de euro spre marile capitale din Europa
- Oraşul unde s-au înregistrat 29 de grade în 15 martie. De luni, temperaturile scad brusc
- Primele oferte pe litoral în 2025: şezlonguri la 15 lei şi bere la 8 lei într-o staţiune
Aşa că aglomeraţia de pe plajă s-a prelungit până la magazinele din staţiuni. De la colac şi vestă de înot, la cărţi de baie şi animale plutitoare, fiecare detaliu contează. Iar oferta e cât se poate de colorată. Căci pentru un copil nu există bălăceală în mare fără cel puţin un accesoriu gonflabil.
"De la 20 de lei la 65 de lei la un colac. Pistoale 20 de lei. Avem si saltele, pornesc de la 140 de lei / 2 persoane, cea de o persoană la 90. Piscinuțe de la 40 la 65 de lei", spune un vânzător.
Deocamdată, hotelierii sunt cei care îşi freacă mâinile de bucurie. În acest weekend, litoralul este ocupat în proporţie de 90%.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰