Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Profeţia părintelui Ilarion Argatu: "O catastrofă se va abate asupra României, parcă ar fi dat cineva foc"

Părintele Ilarion Argatu a făcut o serie de profeții sumbre despre viitorul țării noastre, totul începând din București. "Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa", a avertizat unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici români

de Redactia Observator

la 16.11.2015 , 09:59

Părintele Ilarion Argatu a făcut o serie de profeții sumbre despre viitorul țării noastre, totul începând din București. "Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa", a avertizat unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici români

O catastrofă se va abate asupra României și multor alte state, a profețit părintele Ilarion Argatu, care a avut o viziune în acest sens, scrie voceatransilvaniei.ro.

"Va fi pustiu peste tot şi jumătate din Bucureşti va fi sub dărâmături. Am văzut o jumătate de Bucureşti sub dărâmături şi jumătate în picioare, dar pustiu şi gol, fără oameni. Pe străzi erau maşini de tot felul, care mai de care mai frumoase, mai luxoase, dar fără oameni. Puteai să-ţi alegi pe care voiai. Nimeni nu era şi nimănui nu-i trebuiau. Am văzut oraşe şi sate pustii, câmpii verzi, dar pustii.

Articolul continuă după reclamă

Am intrat într-o casă, să mă dumiresc, dacă este cineva acasă. Nimeni. Pe aragaz, încă mai fierbea ceaunul cu mămăliguţă, masa era aranjată. Jos, lângă aragaz, un şorţ şi haine femeieşti, semn că a prins-o moartea pe gospodină făcând mâncare, iar pe scaune şi spătar, haine bărbăteşti şi femeieşti, semn că stăteau la masă. M-am mirat şi eram stupefiat de acea linişte ca de mormânt şi de acel pustiu.

Începând de la Galaţi şi până în nordul Moldovei, nu ştiu dacă am întâlnit vreo şapte oameni de toţi, aşa de rari şi de departe erau unii de alţii, poate la sute de kilometri. Toţi erau îmbrăcaţi în haine albe, semn că numai atâţi drepţi s-au mai găsit printre oameni când s-a produs cataclismul.

Am văzut până în Rusia. Până la Moscova, nu ştiu dacă or fi fost șapte oameni pe care i-am întâlnit şi aceia erau îmbrăcaţi în haine albe. Pe aici, locurile erau arse, de parcă ar fi dat cineva foc la munţi şi la câmpii, şi clădiri dărâmate ca la cutremur", este profeția duhovnicului care a viețuit la Mănăstirea Cernica, relatată în cartea "486 de răspunsuri duhovnicești la întrebările credincioșilor, ale Părintelui Arhimandrit Ilarion Argatu", potrivit acestei surse.

Vin "timpurile cele din urmă"

Părintele Ilarion Argatu crede că se anunță vremuri grele din cauza faptului că mulți și-au pierdut credința.

"Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, vor dispărea dragostea şi mila dintre oameni. Se vor contopi preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe credincioşi. Vor conduce banul şi interesul de a câştiga averi. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere şi conştiinţă, ci pe bani. Se vor vinde unii pe alţii. Răutatea în lume va fi de nesuportat. Frica de Dumnezeu se va împuţina. Vom trăi timpurile cele de pe urmă", a mai spus părintele Ilarion Argatu.

Cine este Ilarion Argatu?

Potrivit Wikipedia, Ilarion Argatu a fost un preot ortodox, renumit duhovnic și exorcizator român. La șapte ani de la trecerea sa la cele veșnice, în mai 2006, trupul său a fost deshumat și s-a găsit aproape intact, deși sicriul a putrezit în totalitate.

La scurt timp de la deshumare, la Biserica din Boroaia au sosit zeci de preoți în frunte cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen Zainea. Sute de credincioși au venit din toate părțile țării pentru a se ruga și închina la racla cu moaște așezate în biserică.

Trupul părintelui Argatu a fost spălat în aghiazmă, uns cu untdelemn sfințit și cu mir. Deși se dorea ca osemintele să rămână în biserică timp de 40 de zile și apoi să fie îngropate în curtea lăcașului, credincioșii au construit un baldachin și l-au așezat în pronaosul bisericii, aproape de criptă, racla fiind lăsat desfăcută și acoperită doar cu sticlă.

În curtea Bisericii din Boroaia, se află o statuie a preotului Ilarion Argatu, realizată din marmură albă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Profeţia părintelui Ilarion Argatu: "O catastrofă se va abate asupra României, parcă ar fi dat cineva foc"