Zi de doliu pentru ortodocşi. Oamenii s-au aduant în jurul bisericilor şi au cântat Prohodul Domnului
A fost zi de doliu pentru ortodocşii din toată lumea. Vinerea Mare are o însemnătate profundă, spun preoţii. I se mai spune "vinerea neagră". După lăsarea serii, oamenii s-au adunat în jurul bisericilor şi au cântat Prohodul Domnului.
A fost zi de doliu pentru ortodocşii din toată lumea. Vinerea Mare are o însemnătate profundă, spun preoţii. I se mai spune "vinerea neagră". După lăsarea serii, oamenii s-au adunat în jurul bisericilor şi au cântat Prohodul Domnului, slujba care comemorează înmormântarea lui Iisus Hristos, după ce a fost răstignit pe cruce. La final, credincioşii au mers în procesiune în jurul lăcaşelor de cult cu lumânări aprinse. La noapte, vor merge din nou, la slujba Învierii!
Prohodul este ultima slujbă a Deniilor şi poate cea mai specială. Se cântă o serie lungă de cântări bisericeşti care vorbesc despre patimile prin care Iisus Hristos a trecut înainte de răstignire, dar şi despre momentele ce au precedat aşezarea trupului său în mormânt.
Peste 400 de credincioşi au venit la biserica din Prundu Bârgăului, veche de două secole. După ce au trecut cu toţii pe sub Sfântul Epitaf, potrivit tradiţiei, au mers în procesiune în jurul lăcaşului de cult.
Ritualul e respectat cu sfinţenie în toate lăcaşurile de cult din ţară. În Piatra Neamţ, Biserica Sfântul Ioan Domnesc, o ctitorie a lui Ştefan cel Mare, a fost arhiplină. Cu lumânări aprinse, oamenii s-au rugat în timp ce au înconjurat şi aici biserica.
Şi în Capitală, la Patriarhie, sute de credincioşi au participat la slujba de Prohod.
Astăzi, sâmbătă, este ultima zi de post şi rugăciune dinaintea celei mai mari sărbători creştine. La miezul nopţii, zeci de mii de oameni vor lua drumul bisericii pentru slujba Învierii Domnului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰